Politicul s-a implicat în fotbal: meciul pentru șefia FRF e jucat!

Jurnalul Olteniei
4 Min Read

Cosmin Cojocăreanu

 

Bătălia pentru cea mai importantă funcție din fotbalul românesc s-a încheiat, chiar dacă alegerile sunt programate la data de 18 aprilie. Exact ca și înaintea scrutinului pentru conducerea LPF, Liviu Dragnea a ieșit în presa sportivă pentru a susține că „e nevoie de o schimbare profundă”.

Se implică politicul în fotbal? A fost întrebarea care și-a căutat un răspuns și acum 4 ani, în condițiile în care Gică Popescu era condamnat în preziua alegerilor pentru șefia LPF. Dar și în 2013, când Gino i-a luat locul lui Mitică la Ligă.

Mai mult, anul trecut, înaintea alegerilor de la LPF, Liviu Dragnea a dat un interviu pentru gsp.ro pentru a-și preciza poziția față de cei doi candidați: „Gino îmi e prieten vechi, mă deranjează că Drăgoi se folosește de numele meu”. Iar scorul a fost 13-1 pentru Iorgulescu, care s-a menținut, fără nici un fel de emoții, pe fotoliul de la Ligă.

Suntem înaintea alegerilor de la FRF, iar Liviu Dragnea a aruncat bomba tot în Gazetă: Singurul om cu care am vorbit a fost Ionuț Lupescu! A fost singurul care m-a căutat acum o lună și jumătate sau chiar două luni, mi-e greu acum să stabilesc exact perioada, și mi-a spus despre intenția sa de a candida. Mi-a prezentat elemente din programul lui și i-am spus că dacă va fi ales președinte al federației, atunci va avea toată susținerea mea!”

Despre contra-candidatul lui, Burleanu, Dragnea a zis: „Nu am semnat nicio hârtie de susținere pentru domnul Răzvan Burleanu! Nici nu aveam vreo competență să semnez așa ceva, nici ca președinte al Camerei Deputaților, nici ca președinte al PSD-ului și atât mai puțin ca microbist. Ca microbist, nu pot să dau susținere scrisă pentru actuala conducere a Federației Române de Fotbal! Nici măcar verbală! Dacă s-a întâmplat acest lucru, mi se pare inadmisibil! Este un fals pe care-l folosesc și ar fi un gest incalificabil. Dincolo de faptul că intră într-o zonă periculoasă!”

Replica lui Burleanu nu a întârziat: „Mă așteptam ca Lupescu să caute sprijin politic. Îl recomandă acest tip de comportament. A văzut că nu a avut nicio șansă să-i convingă pe membrii FRF care trebuie să voteze. Fotbalul trebuie să fie condus de oameni care reprezintă cluburile. Eu sunt încrezător și nu am nicio emoție. În acești 4 ani am cunoscut fiecare membru votant al FRF. Și este foarte important. În 2014 s-a spus că am fost pus politic la FRF, încercând ca prin această etichetă să se găsească o justificare a faptului că un tânăr de 29 de ani, care nu era parte dintr-un sistem, a câștigat alegerile. Membrii votanți și-au dorit o persoană care să ia decizii bune și dure. Nu este vreo dovadă că înainte de alegeri m-am văzut cu vreun lider al unui partid sau că am avut altă susținere”, a spus actualul șef al FRF la ProX.

Alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal vor avea loc miercuri, 18 aprilie, la Casa Fotbalului din București.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Distribuie acest articol