vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fantezie pe două roți

Duminică a fost vreme numai bună de plimbări prin centrul istoric al Craiovei. Îmbrăcați frumos, cu mic, cu mare, craiovenii au ieșit la terasele din această zonă. Deși doamnele și domnișoarele au atras priviri nenumărate, craiovenilor care au trecut prin centrul istoric le-a fost atrasa atenția de două biciclete, rezemate pe arbuștii ornamentali ai unei terase. Una, reprezentând o temă muzicală, cealaltă, cu un aer retro, cochet, ambele, create în atelierul Mecanic Moustache. Din pasiunea proprietarilor, pasiune pe care vor să o transforme în afacere.
„Este o bicicletă 1947, recondiționată, cu motor Mosquito, sistem rulou. Este o pasiune și vrem să o dezvoltăm să devină business. Așa, în ansamblu, pare o legătură rapidă între una și cealaltă, dar nu este chiar așa. Este de durată. Prima dată studiezi. Prietenul meu Mugurel a demontat de nu știu câte ori, a luat-o de la capăt. Eu, de exemplu, pentru bicicleta aceasta, pentru accelerațiile de pe coarne, din șase variante nu am ales decât una. Toate elementele trebuie să se încadreze bine în temă”, spune „creatorul” bicicletei cochete, Ilie Constantin.
Bicicleta cu temă muzicală este creația proprie a lui Mugurel Bezergheanu, făcută „de la zero”.
„Încearcă să ducă în zona 1910-1920, dar este transpusă cumva în stilul steam-punk, un stil din perioada victoriană în care oamenii încercau să dea o notă de special-future lucrurilor, punând pe ele tot felul de elemente din alamă și cupru, încercând să le ducă într-o zonă de SF pentru vremea respectivă. Este făcută pe structură de oțel și s-au aplicat prin placare și adăugire tot felul de elemente din alamă foarte vechi, inclusiv ghidon, șa. Tema este una muzicală. Ați văzut, acolo este un saxofon, ghidonul este din 1920, are mânere patentate. Sunt piese greu de găsit, ceasuri vechi, o butelcă de whisky din alamă adusă din America. Unele elemente ornamentale trebuie construite, altele trebuie cumpărate. La un calcul aproximativ, se lucrează la un astfel de proiect 400-500 ore cumulat”, ne-a spus Mugurel.
Cei doi mai au în lucru în atelierul lor și alte biciclete, dar și motociclete. Acestea nu sunt singurele pe care le meșteresc. Despre pasiunea și munca lor, veți putea citi mai multe detalii, în curând, în Jurnalul Olteniei.

Politica