vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

De Paşti, medicii asigură doar urgenţele

În perioada Sărbătorilor Pascale, mai exact între 6 şi 9 aprilie, unităţile sanitare din judeţul Dolj au program de zile libere asigurând rezolvarea urgenţelor medico-chirurgicale prin Serviciile de Primiri Urgenţe şi Camerele de Gardă ale spitalelor, anunţă Direcţia judeţeană de Sănătate Publică.

În schimb, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD au activitate continuă, fiind apelabile la telefon 112.

Conform DSP Dolj, cabinetele de medicină de familie asigură permanenţa prin centrele de permanenţă cu funcţionare non stop din localităţile: Amărăştii de Jos, Bechet, Brabova, Bulzești Frăţila, Ciupercenii din Dos, Gherceşti, Ghidici, Goicea, Murgaşi, Pleniţa, Piscu Vechi, Vârvoru de Jos, Sadova, Seaca de Câmp, Țuglui şi Craiova, str. Calea Severinului nr. 26, bl. 405a, ap. 3 şi str. Împăratul Traian, nr. 213, bl. P4.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Urgenţele stomatologice sunt asigurate non stop de cabinetele de medicină dentară de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova (str.Tabaci, nr. 1), Spitalul Municipal Filantropia Craiova (str. Brestei, nr. 8) şi Spitalul Municipal Calafat.

La nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj funcţionează serviciul de gardă epidemiologie între orele 8 şi 22, telefon 0251/554872.

Reprezentanţii DSP Dolj mai informează că farmaciile cu program NON STOP, în relaţie cu CAS Dolj, sunt următoarele:

Farm Galan – str. Calea București, nr. 37, bloc 21e parter, Craiova, tel.: 0722-289074

Farmacia Trei F – str. Calea București, bl. 17 b parter, Craiova, tel.: 0251-411787

Prima Warehouse – str. Tabaci, nr. 10, zona a, zona b, zona c, Craiova, telefon: 0371-300262

DSP Dolj – Recomandări pentru un Paște fără probleme de sănătate

Este important să petrecem Sfintele sărbători de Paşte păstrând tradiţiile cu care ne-am obişnuit în familie, dar trebuie să acordăm mai multă atenţie consecinţelor provocate de alimentele pe care le vom consuma cu această ocazie, mai ales că, foarte mulţi credincioşi au ţinut post, iar revenirea la o alimentaţie normală nu trebuie făcută brusc sau cu excese.

Evitând excesele, mielul la tavă sau la proţap, ouăle roşii, drobul, sosurile, salatele cu maioneză, cozonacul, pasca şi vinul care nu vor lipsi de pe masa de sărbători, nu ne vor crea probleme de sănătate cum ar fi, indigestiile, colicile abdominale, balonările, arsurile gastrice, mahmureala, pancreatitele, etc. sau mult mai grav, decompensări a unor afecţiuni cronice cum ar fi diabetul sau afecţiunile cardiovasculare sau digestive.

Ca urmare, vă facem câteva recomandări:

ouăle nu trebuie consumate în exces, din cauza conţinutului crescut în colesterol (să nu depăşim 2 ouă pe zi); ar fi bine să le asociem cu legume de sezon.

friptura de miel sau porc trebuie consumată în cantităţi moderate, alături de garnituri de legume: broccoli, fasole verde, varză, salate şi mai puţin cu garnituri de cartofi, orez sau paste.

alimentele prăjite (de la carne până la legume) trebuie evitate mai ales de cei care au probleme digestive fiind preferat grătarul sau friptura la tavă şi legumele la grill.

dulciurile, mai ales prăjiturile cu cremă, trebuie consumate în cantităţi foarte mici sau chiar înlocuite cu salate de fructe sau fructe proaspete.

– alcoolul trebuie şi el consumat cu moderaţie, evitându-se băuturile spirtoase şi cele carbogazoase.

evitaţi consumul exagerat de sare şi consumaţi moderat condimente ca: ardei iute, muştar, hrean, usturoi etc.

nu uitaţi să vă hidrataţi cu minim 2 litri de lichide pe zi

evitaţi fumatul şi cafeaua în exces.

– după o masă încărcată cu toate bunătăţile, din care n-am scăpat nimic, ar fi bine să nu ne aşezăm în fotoliu la televizor, ci să facem o plimbare în aer liber.

– petreceţi cât mai mult timp în mijlocul naturii, relaxându-vă cu familia şi prietenii.

persoanele cu afecţiuni cronice trebuie să fie mult mai atente la ce, cât şi cum mănâncă şi nu trebuie să întrerupă tratamentul.

este bine ca din farmacia casei să nu ne lipsească: ceaiurile digestive, antispasticele, pansamentele gastrice, fermenţii digestivi etc.

Politica