vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Brățara dacică revine Oltului, după ancheta penală

Directorul Muzeului Judeţean (MJ) Olt, Laurenţiu Guţică-Florescu, a declarat că, recent, a primit noi asigurări din partea conducerii Muzeului Naţional de Istorie a României că brăţara dacică, descoperită la Optaşi-Măgura, va reveni în judeţul Olt.

Guţică a afirmat că directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, şi-a reafirmat susţinerea demersului ca brăţara să revină în judeţul Olt, dar după încheierea cercetărilor penale.

„În urmă cu aproape o lună, am trimis o nouă notificare Muzeului Naţional şi n-am primit un răspuns pe motiv că domnul director era foarte ocupat. Dacă am văzut că lucrurile trenează, m-am dus personal la Bucureşti şi l-am întâlnit încă o dată şi i-am spus că trebuie neapărat să ne lămurească despre statutul obiectului, având în vedere că mass-media şi conducerea Consiliului Judeţean Olt mă întreabă şi pe mine. Domnul director m-a asigurat încă o dată că ceea ce a spus public, atunci, rămâne valabil, brăţara va ajunge la Muzeul Judeţean Olt, dar deocamdată este anchetă penală şi stă la dânsul în custodie”, a declarat Guţică-Florescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a mai propus şi constituirea unei echipe de arheologi care să înceapă săpăturile în zona în care se presupune că brăţara ar fi fost găsită.

„Am propus să constituim echipa de cercetare pentru că vine primăvara şi să facem o echipă mixtă cu arheologi de la Muzeul Naţional şi arheologi de la noi. Pentru ca această comisie să aibă obiect de activitate trebuie solicitată la Ministerul Culturii şi Cultelor, la Comisia Naţională de Arheologie, o autorizaţie. Noi putem să ne ducem în teren fără o autorizaţie şi în acea autorizaţie să fie trecute numele specialiştilor”, a mai declarat directorul MJ Olt.

„Am cerut, de asemenea, ca la o dată ce o vom stabili ulterior să facem o conferinţă de presă în judeţul Olt, la Slatina, cu autorităţile judeţene, cu primarii localităţilor pentru ca să se cunoască legea iar brăţara să fie pe masă”, a conchis Laurenţiu Guţică-Florescu.

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Optaşi, este cercetat penal după ce a găsit brăţară dacică şi nu a anunţat poliţiştii, conform prevederilor legale.
În urma examinării brăţării, poliţiştii au stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de karate, cântăreşte 108 grame, iar la unul dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a precizat că brăţara dacică era încă din anul 2015 în posesia persoanei care a descoperit-o şi se fac verificări pentru a stabili de ce aceasta este deteriorată.

Politica