miercuri, februarie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

UPU Slatina, dotări de 1 milion de euro

Un proiect privind dotarea Unităţii Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a fost aprobat, miercuri, de consilierii judeţeni. Finanţarea se ridică la aproximativ un milion de euro, iar banii vin din fonduri europene.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că proiectul va fi depus pentru obţinerea de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020.

„Este un proiect pe Programul Operaţional Regional. Pe Sănătate, eligibile sunt ambulatoriile de specialitate, noi reabilitându-l pe cel de la spital în exerciţiul financiar anterior tot pe fonduri europene, şi unităţile de primiri urgenţe. Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina, după cum ştiţi, deja a fost reabilitată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, dar şi din sume venite de la Ministerul Sănătăţii. Practic, singurul proiect eligibil pe care îl mai puteam depune viza dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe cu aparatură. Aparatura pe care am identificat-o, pe lângă ce am cumpărat în anii trecuţi din bugetul propriu, a fost trecută astăzi, a fost aprobată astăzi, prin Consiliul Judeţean, în cadrul unui proiect”, a declarat Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat că finanţarea noilor dotări ale UPU Slatina se va ridica la aproximativ un milion de euro.

„Vom depune acest proiect şi sperăm ca acesta să fie eligibil şi să reuşim să-l finanţăm, pe fonduri europene. Proiectul are o valoare de aproximativ un milion de euro”, a afirmat Oprescu.

În paralel cu proiectul depus pentru obţinerea de finanţare prin POR, pentru dotarea UPU, CJ Olt a depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect pentru modernizarea Blocului Central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

„În ceea ce priveşte UPU, dotările vor fi de ultimă oră. Vrem să modernizăm şi restul spitalului şi să-l aducem la nivelul Unităţii de primiri urgenţe. Pe fonduri europene nu putem depune pentru restul spitalului, dar încercăm identificarea altor surse. Aşa cum ştiţi, modernizarea Blocului Central al spitalului este un proiect depus la Compania Naţională de Investiţii şi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să fie scos la licitaţie, cu finanţare din fonduri guvernamentale”, a conchis Marius Oprescu.

Politica