ICCJ respinge redeschiderea dosarului lui Stănescu

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, respingerea cererii DNA de redeschidere a urmăririi penale pe numele vicepremierului Paul Stănescu.

Este vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal. Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curţii de Conturi pe anul 2010, fiind vorba despre o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei. În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova. Paul Stănescu a condus Consiliul Judeţean Olt între anii 2008 şi 2016.

„Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus”, se arată în decizia instanţei supreme.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Populare

Recomandări

Un oraș din România, în topul celor mai frumoase locuri de vizitat în 2023

Revista TIME a lansat lista anuală a celor mai...

Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus

Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus, a...

Edi Iordănescu recunoaște că România nu e la cel mai înalt nivel: „A fost și puțin trac”

Edi Iordănescu recunoaște faptul că meciul cu Andorra nu...

ANM: Cod galben de vânt în Gorj și Vâlcea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare...