sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trimişi în judecată după ce au încercat să dea șpagă unor poliţişti

Au încercat să dea şpagă poliţiştilor, însă vor ajunge în faţa instanţei. Este vorba despre doi bărbaţi în cazul cărora ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Dolj au finalizat cercetările, iar procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au întocmit rechizitorii prin care au dispus trimiteri în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită.
Unul dintre aceştia, Antonio Sărdaru, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce a oferit unui echipaj de poliție suma de 500 euro pentru a nu-i fi întocmit unui prieten, depistat conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, dosar penal.
„În fapt, la data de 09.01.2018, D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj a fost sesizat de I.P.J. Dolj cu privire la faptul că un echipaj format din doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Craiova – Biroul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism, condus de S.M.I., fără a deţine permis de conducere şi aflat sub influenţa alcoolului. În timpul întocmirii actelor de constatare, la sediul poliţiei, s-a prezentat S.A., care a oferit agenţilor de poliţie suma de 500 euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal conducătorului auto, însă agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta. S.A. a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de bani menționată, fiind condus ulterior la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Inculpatul a fost reţinut inițial pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore iar, ulterior, prin încheierea Tribunalului Dolj a fost dispusă măsura arestării preventive a acestuia pe o perioadă de 30 zile, măsură menţinută şi de către Curtea de Apel Craiova”, potrivit D.G.A.
Un alt bărbat, Irey Erdogan, prins conducând beat şi cu viteză, a încercat să scape de poliţişti oferindu-le 350 lei.
„Inculpat I.E., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, după ce a oferit 350 lei unui echipaj de poliție pentru a nu i se reține permisul de conducere. În fapt, în data de 07.01.2018, I.E., de 41 ani, cetăţean turc cu rezidenţă pe termen lung în România, a fost prins în flagrant de către ofițerii D.G.A. – S.J.A. Dolj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în timp ce oferea suma de 350 lei unui echipaj alcătuit din doi agenți de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Poliţiei Rutiere, pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi a nu i se reţine permisul de conducere auto. Acesta fusese depistat conducând un autoturism cu viteza de 86 km/oră iar ca urmare a testării cu etilotestul s-a stabilit o concentraţie de 0,09 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au refuzat categoric această ofertă şi, întrucât persoana depistată a insistat în oferirea sumei de bani, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, imediat după ce făptuitorul, în biroul agenţilor de poliţie, le-a oferit acestora suma de 350 lei. Asupra lui I.E., procurorul a dispus continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, inculpatul fiind reţinut, inițial, pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj iar, ulterior, prin încheierea Tribunalului Dolj din 08.01.2018 s-a dispus măsura arestării preventive a acestuia pe o perioadă de 30 zile, măsură înlocuită de către Curtea de Apel Craiova cu arestul la domiciliu”, mai arată D.G.A.

Politica