vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liberalii, critici la adresa guvernării PSD-ALDE

Vicepreşedintele PNL, Cristian Buşoi, a venit, vineri, la Craiova pentru a prezenta „Cartea Neagră – 2017 – Un an pierdut pentru România”, realizată de liberali şi care critică guvernarea PSD-ALDE dar şi pentru a-şi lansa propria carte „Cum vindecăm sistemul de sănătate din România. Analiză, diagnostic și soluții concrete de reformă”.

În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul din Craiova al partidului şi la care au participat şi Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, deputatul Nicolae Giugea și Laurențiu Ivanovici, consilier județean, Buşoi a declarat: „Sunt 724 de promisiuni pe care le-a făcut PSD în programul prezentat în campania din 2016. Dintre acestea, doar 33 au fost puse în aplicare, iar acestea nu sunt lucruri importante ci doar lucruri administrative, fără substanță. Nimeni nu se aștepta ca în momentul în care PSD a ajuns la guvernare, partidul să nu se ocupe de interesele oamenilor, de școli, de spitale, ci primul lucru va fi să modifice legile justiției în interesul celor care conduc acest partid. (…) Multe dintre promisiunile PSD au fost făcute în domeniul sănătăţii. Din 33 de promisiuni doar una a fost respectată – cea legată de hepatita C. 11 sunt parțial îndeplinite, iar 26 sunt în stadiul zero. Două sunt lucrurile promise și care nu au fost îndeplinite. Primul este legat de cele 3 spitale regionale. Având la dispoziție bani europeni (150 de milioane de euro) care trebuie accesați până în 2020, guvernele PSD nu au început nici măcar procedura de proiectare pe baza căreia să se facă licitația. Este o miză specială și pentru Craiova, pentru că unul dintre spitale ar trebui să se facă aici. A doua promisiune a fost legată de salariile medicilor și personalului medical, care nu s-au îmbunătățit deloc.”
Președintele PNL Dolj Ștefan Stoica a vorbit despre situaţia economică din România, menţionând că inflația a ajuns la 3,3%, dar şi că investițiile publice lipsesc.
„Am trecut prin trei crize guvernamentale create de domnii Dragnea și Tăriceanu. Nici acum, când vorbim, nu se cunoaște noua echipă guvernamentală. Domniile lor ar trebui să țină seama de semnalele care vin de la societatea civilă, de la partidele de opoziţie dar și de la Comisia Europeană cu privire la modificările aduse legilor justiţiei. Este clar că aceste modificări vizează interesul personal al liderilor PSD şi ALDE. Modul în care domnii Tăriceanu și Dragnea fac politică afectează poziția României în cadrul Uniunii Europene. (…)Nu am văzut niciun contract semnat, deși de un an primarii sunt puși pe drumuri să depună tot felul de proiecte prin PNDL”, a declarat Ştefan Stoica.
Deputatul Nicolae Giugea a abordat subiectul agriculturii, făcând referire la ministrul Petre Daea: „Domnia sa a prezentat cu mare tam-tam programul de susținere a cultivatorilor români de tomate, dar importurile de tomate au crescut cu 20%. Se tot laudă cu marile culturi realizate în 2017, dar ele au fost înființate în 2016, când Daea habar nu avea că va fi ministru. Sunt curios dacă aceste recolte sunt mai mari decât cele pe care le raporta înainte de ‘89 în Mehedinți, când se ocupa de acest lucru.”

Consilierul judeţean Laurenţiu Ivanovici a vorbit, în schimb, despre starea sistemului de sănătate din România.
„Pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a românilor, creşterea calităţii serviciilor medicale este obligatorie. Aşteptările angajaţilor din sănătate au fost înşelate de guvernarea PSD-ALDE, creşterile salariale fiind de ordinul a câtorva zeci de lei, nesemnificative şi neacoperitoare raportate la creşterea preţului utilităţilor. În ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova există mai multe probleme ce vizează nefinalizarea proiectelor începute, iar Clinica de Oncologie, spre exemplu, nu are nici până astăzi o soluţie pentru reabilitare. Consiliul judeţean trebuie să asigure fonduri şi pentru implementarea în sălile de operaţii şi de ATI a unor sisteme de purificare a aerului. Consiliul judeţean Dolj trebuie să aloce fonduri necesare pentru ca personalul medical să beneficieze de condiţii decente de lucru”, a afirmat Laurenţiu Ivanovici.
Ulterior conferinţei de presă, Buşoi şi-a lansat cartea în care „face o analiză a sistemului de Sănătate din România începând cu anul 1990, punând în balanță sistemele occidentale, și propune soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului medical actual pe trei paliere: pacienți, medici, investiții”, în cadrul unei dezbateri la care au luat parte mai mulţi politicieni, dar şi medici şi lideri sindicali din sănătate.
„Această carte aduce în spaţiul public pentru decidenţi, pentru oamenii politici, pentru oamenii din sistem, o serie de informaţii importante despre cum merg lucrurile în alte sisteme de sănătate, ce nu merge în România şi, mai ales, ce soluţii pot fi aplicate sub forma unui pachet de reformă în sistemul de Sănătate din România. Pentru ca situația să se îmbunătățească există câteva direcții de acțiune. Nu există o soluție magică. Astăzi, sistemul de sănătate românesc duce lipsă de o strategie şi de un pact pe care să le agreeze toată lumea şi pe care România să meargă înainte, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Țările vest europene ale căror sisteme de sănătate le luăm ca reper reușesc să aibă performanțe nu doar datorită bugetelor și investițiilor pe care le fac, ci și pentru că pentru că și-au asumat cu mult curaj un plan și o strategie, pe care le-au respectat indiferent de schimbările politice din sistem”, a mai spus Cristian Bușoi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica