vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

IPJ Olt, cercetare în cazul poliţistului bătut la Spineni

Şeful IPJ Olt, comisarul şef Cristian Voiculescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a dispus o cercetare în cazul poliţiştilor bătuţi la Spineni, pentru a se stabili dacă oamenii legii au acţionat corespunzător, chiar dacă ancheta procurorilor arată că s-au respectat toate prevederile în vigoare.

 

Voiculescu a afirmat că va dispune „măsuri în consecinţă”, în cazul în care nu s-a acţionat corespunzător.

Patru bărbaţi şi un adolescent din comuna Spineni au fost arestaţi preventiv după ce au ameninţat şi înjurat poliţiştii care veniseră să aplaneze un conflict izbucnit între aceştia şi vecini, unul dintre agenţii de poliţie fiind bătut de scandalagii şi suferind o fractură la piciorul stâng.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru liniştea noastră şi pentru faptul că au fost multe intervenţii în direct şi la TV, am dispus o cercetare cu privire la modul de intervenţie a celor trei poliţişti. Cercetarea se află în derulare şi urmează ca după definitivarea anchetei să ne pronunţăm cu privire la modul cum au acţionat. În cazul în care au acţionat bine nu se vor dispune măsuri, iar în cazul în care cel care face cercetarea consideră că nu s-a acţionat corespunzător, o să dispunem măsuri în consecinţă, chiar dacă, v-am zis, procurorul de caz, cu care am discutat, a apreciat că s-a acţionat, chiar aşa s-a exprimat, exemplar”, a conchis Cristian Voiculescu, adjunctul Poliţiei Olt.

Potrivit şefului IPJ Olt, de la începutul anului şi până în prezent au fost trei cazuri de ultraj asupra poliţiştilor din judeţ, faţă de patru câte au fost înregistrate pe parcursul anului 2016.

Colegul nostru s-a ales atunci cu piciorul rupt, a fost internat în spital şi a fost operat. Mă bucur că la această dată este bine. Cei care au comis fapta respectivă sunt unde le este locul, adică patru la arest şi minorul este cercetat sub control judiciar. (…) Din punctul meu de vedere şi al procurorului de caz, activităţile de la Spineni s-au desfăşurat în mod corespunzător, legal. Acuma, nu negăm, că aţi văzut şi dumneavoastră după ce au apărut acele imagini au mai fost comentarii vizavi de modul de intervenţie. Până să apară acele filmări, au zis că totul este în regulă, agresorii sunt în arest, nu prea se ştia cum s-a acţionat. În momentul în care au apărut acele imagini, probabil, multora li s-a părut că poliţistul căruia i s-a făcut rău şi avea piciorul rupt stătea acolo şi să văieta, iar celălalt era pe lângă el. Noi considerăm că nu se putea face mai mult decât atât până a venit echipa de intervenţie a Serviciului de Acţiuni Speciale”, a declarat comisarul şef Voiculescu.

Politica