sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ambulanţa Dolj, la cotă de avarie! Autosanitare bune de casat și deficit de personal 

Alt an de activitate, aceeaşi statistică la Serviciul de Ambulanţă Dolj, privitor la parcul auto! Trei sferturi din totalul maşinilor sunt bune de casat, iar din punct de vedere al vechimii, mai mult de jumătate au deja peste 500.000 de kilometri parcurşi. Astfel, din cauza condiţiilor în care se derulează actul medical, Serviciul de Ambulanţă Dolj înregistrează şi un deficit de personal. Tinerii nu sunt atraşi de acest domeniu, media de vârstă fiind destul de ridicată, după cum au anunţat reprezentanţii SAJ Dolj.

Parcul auto al Serviciului de Ambulnaţă Dolj numără nu mai puţin de 57 de autosanitare. La ora actuală, trei sferturi dintre acestea nu ar mai trebui să fie puse în circulaţie. Uzura îşi spune cuvântul, nu de puţine ori şoferii fiind nevoiţi să rezolve deficienţele apărute. Cele mai multe dintre autospeciale au peste 500.000 de kilometri făcuţi şi doar 14 maşini au până în cinci ani vechime.

Aproximativ 75% din totalul celor 57 de ambulanţe din flota SAJ Dolj îndeplineşte norma de casare conform legislaţiei în vigoare. Din punct de vedere al numărului de kilometri parcurşi, opt autosanitare au între 0 şi 300.000 de kilometri, şapte au între 300.001 şi 400.000 de kilometri, nouă au între 400.001 şi 500.000 de kilometri şi 33 de autosanitare au peste 500.001 kilometri. În ceea ce priveşte vechimea autospecialelor, 14 au între 0 şi 5 ani, între 5 şi 7 ani nu avem niciuna, 39 de maşini au între 7 şi 10 ani şi 4 au peste 10 ani de funcţionare”, au precizat reprezentanţii SAJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cei 21 de medici angajaţi ai insituţiei, 13 persoane au între 58 şi 63 de ani”

Serviciul de Ambulanţă Dolj are probleme şi în ceea ce priveşte numărul angajaţilor. Acesta este mic, comparativ cu volumul de muncă, atât în ceea ce priveşte intervenţiile cât şi munca din cadrul celorlalte compartimente. Problema este cu atât mai mare cu cât salariaţii se apropie de vârsta de pensionare, tinerii nefiind atraşi de acest domeniu.

Se înregistrează un deficit de personal. Un deficit atât pe linia intervenţiilor cât şi al personalului din celelalte compartimente şi structuri ale instituţiei. Lipsa de interes a tinerilor medici în a ocupa posturile SAJ Dolj este cauzată de condiţiile speciale în care ne desfăşurăm activitatea, total diferit de celelalte structuri sanitare. Ca urmare, media de vârstă este destul de ridicată, din totalul celor 21 de medici angajaţi ai insituţiei, 13 persoane au între 58 şi 63 de ani”, au mai spus reprezentanţii SAJ Dolj.

Politica