sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

FOTBAL FEMININ / Tot fără puncte

Singura echipă de seniori care reprezintă Mehedințiul în ligile naționale a pierdut și cel de-al treilea joc al sezonului.

 

Repartizată în Seria Vest a Ligii a III-a la fotbal feminin, ACS Atletic Drobeta a fost învinsă, pe Stadionul Termo, cu scorul de 4-3, de CFR II Timișoara. Bănățencele au condus la pauză cu 2-1, iar în final s-au impus tot la un gol diferență. Paula Usturoi (20, 73) și Loredana Sârbu (90) au marcat pentru gazde, iar Larisa Grigore (9, 34, 67) și Rebeca Pavel (80) au adus a doua victorie stagională pentru CFR II Timișoara.

Etapa viitoare, severinencele vor juca, în deplasare, cu Venus Maramureș, una dintre cele 3 echipe ale seriei care încă n-au bifat vreun punct în acest sezon.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din păcate, am întâlnit până în prezent doar echipele care luptă pentru promovare. Cu CFR II am fi putut scoate măcar un egal, dar nu am putut conta pe trei dintre titulare. În nicio etapă n-am avut lotul complet, deoarece unele fete fie nu fac deplasarea din cauza distanțelor mari, fie pleacă la bunici, chiar și când urmează să jucăm acasă. În ultimele 2 etape din tur întâlnim adversare accesibile și ar trebui să intrăm în iarnă cu 6 puncte”, a explicat antrenorul severinean Daniel Ispas.

Acesta a mizat, în meciul cu CFR II Timișoara, pe: Lavinia Sporea – Alexandra Inoveanu (56 Maria Urhuț, 51 Andra Buzdugănaru), Dara Bărzuică, Paula Usturoi (cpt), Sidonia Giuverdea – Bianca Pîrvănescu, Anastasia Vlad-Popescu, Lavinia Erceanu (73 Maria Marica), Ana Manea, Loredana Sârbu – Cerasela Băluță.

 

Etapa a IV-a

Atletic Drobeta – CFR II Timișoara 3-4

Juventus Timișoara – Independența II Baia Mare 0-3

Banat Girls Reșița și Venus Maramureș au stat

Clasament Liga a III-a, Seria Vest

1. Indep. II Baia Mare 3 3 0 0 12-3 9

2. Banat Girls Reșița 2 2 0 0 15-0 6

3. CFR II Timișoara 2 2 0 0 9-5 3

4. Venus Maramureș 2 0 0 2 4-10 0

5. Atletic Drobeta 3 0 0 3 4-15 0

6. Juventus Timișoara 2 0 0 2 0-11 0

Politica