joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Începe procesul comisarului șef de la PMS Craiova acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență

Tribunalul Dolj a decis, ieri, că poate începe procesul comisarului șef Marian Șerban, de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru nu mai puțin de trei infracţiuni de trafic de influenţă, şi o infracţiune de înşelăciune. El a fost prins în flagrant pe 5 iulie a.c., în timp ce primea 1.000 de euro (a patra tranşă) din cei 5.000 de euro pe care îi ceruse unui bărbat pentru a-i facilita angajarea pe un post de conducător auto în cadrul unităţii de detenție. Ulterior, din cercetările făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj, s-a stabilit că aceasta nu era singura faptă de acest gen.

Tribunalul Dolj a hotărât, ieri, că poate începe procesul comisarului șef Marian Șerban de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, trimis în judecată în luna august pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de înşelăciune: „constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 359/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Şerban Marian, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 C.p., rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi o infracţiune de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10 Octombrie 2017”, după cum se arată în încheierea de ședință a instanței.

Reamintim că, potrivit reprezentanților Direcției Generale Anticorupție, pe 23.08.2017, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au fost finalizate cercetările într-un dosar penal în care ofiţerii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj au fost delegaţi să efectueze activităţi de urmărire penală, iar procurorul de caz a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Șerban Marian, comisar-şef de penitenciare la o unitate de detenție din Craiova, cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă, şi o infracţiune de înşelăciune. În fapt, după cum au reținut procurorii în rechizitoriu, „la data de 05.07.2017, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma activităților complexe de cercetare penală, au realizat, prinderea în flagrant a comisarului şef de penitenciare, în timp ce primea suma de 1.000 euro de la un denunţător, cu scopul de a-i facilita obţinerea unui post de conducător auto în cadrul penitenciarului. În perioada august 2016 – mai 2017, Ş.M. i-a pretins denunţătorului suma de 5.000 euro, din care a primit 4.000 euro, în trei tranşe (3.000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că îi va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare”. Mai exact, la sfârşitul lunii mai, denunțătorul s-a prezentat la sediul Serviciului Județean Anticorupție Dolj, unde a formulat un denunţ cu privire la discuțiile purtate cu comisarul șef, și a explicat faptul că urmează ca în perioada următoare să-i remită şi diferenţa de 1.000 euro până la concurenţa sumei de 5.000 de euro pretinsă pentru angajare. Situaţia a fost sesizată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind dispusă şi organizată cu operativitate acţiunea de prindere în flagrant, Marian Șerban fiind surprins imediat după ce a primit de la denunţător suma de 1.000 euro în autoturismul proprietate personală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, procurorul de caz dispunând reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore pe bază de ordonanţă. Ulterior, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, măsură menţinută şi la Curtea de Apel Craiova. Numai că aceasta nu era singura faptă, după cum au mai precizat reprezentanții DGA.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în acelaşi mod, inculpatul a mai pretins şi primit de la alţi doi denunţători sumele de 5.000 euro, respectiv 4.000 euro, în scopul de a le facilita angajarea pe posturi de agenţi de penitenciare în cadrul unor unități de detenție din Craiova sau Caracal”, după cum mai precizează anchetatorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj, instanță care a menținut arestarea preventivă a lui Șerban Marian, respingându-i cererile de înlocuire cu o măsură mai blândă.

Politica