vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ALDE Dolj: Dublarea fondurilor pentru cămine și cantine – absolut necesară

Adrian Marinescu, Vicepreședinte național TLDE, președinte TLDE DOLJ: ”Guvernul din care ALDE face parte poate găsi soluții pentru creșterea fondurilor alocate în vederea majorării subvenției pentru cămine și cantine”.

Considerăm că solicitările Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) sunt legitime. Situația multor cămine și cantine studențești este mult sub necesitățile decente ale studenților. Sunt probleme cu infrastructura, cu instalațiile de igienă, cu supracazarea, cu dotarea total necorespunzătoare a camerelor. Suntem convinși că guvernul va intra într-un dialog cu organizațiile studențești, care să se finalizeze cu măsuri în sensul revendicărilor acestora.

Coaliția din care ALDE face parte a avut permanent deschidere față de problemele studenților. Au fost făcuți pași înainte față de guvernele din ultimii ani, care au neglijat total problemele studenților. A crescut fondul de burse, s-a acordat gratuitate pentru transportul feroviar intern, a început construcția/reabilitarea a 8 mari cămine studențești.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Credem că guvernul are obligația în continuare de a veni în sprijinul studenților, astfel încât numărul studenților care au loc în cămine să se dubleze în următorii câțiva ani. Pentru aceasta este nevoie de investiții masive în construcția de noi cămine și reabilitarea urgentă a celor existente.

Susținem, pentru anul 2018, dublarea fondurilor pentru serviciile studențești, scurtarea radicală a timpului mediu de construire a unui cămin studențesc, realizarea tuturor demersurilor pentru ca toate căminele să intre în legalitate din perspectiva avizelor necesare, în primul rând avizul Direcțiilor de Sănătate Publică.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Politica