joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primărie: Noul „Filantropia” își deschide porțile

Noua locație a spitalului municipal „Filantropia” este funcțională. Reprezentanții Primăriei Craiova au anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că unitatea medicală a reușit să obțină avizul de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Procedura este în felul următor: se finalizează o construcție, se face procesul verbal de recepție, administratorul clădirii are la dispoziție 30 de zile pentru obținerea autorizației de funcționare ISU. În această perioadă poate funcționa, dar fiind vorba de un spital, conducerea Spitalului „Filantropia” nu și-a asumat răspunderea de a funcționa pe baza unei de declarații pe propria răspundere”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Acesta a mai afirmat că acum există autorizația ISU și începe mutarea celor patru secții, în timp ce viceprimarul Adrian Cosman a declarat că „cel târziu mâine (n.r. joi) vor fi probabil și primii internați, din păcate”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noul corp de clădire al Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova, din cartierul Sărari, a fost inaugurat la începutul lunii în prezența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,  și ministrului Muncii  și fost primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

La acea dată se credea că unitatea medicală va reuși să obțină mai rapid avizul ISU.

În spitalul municipal din Craiova, care a fost construit pe scheletul abandonat din cartierul Sărari, din zona Spitalului de Boli Infecțioase, urmează  să  fie mutate patru secţii ale Spitalului „Filantropia: Secţiile Medicală  I, Medicală  II, Medicală  III  şi Secţia Fizioterapie  şi Urgenţă.

Spitalul municipal din Craiova, a  cărui construcție a demarat în luna aprilie 2016, este este printre puținele spitale care s-au construit în România după  anul  1989. Lucrările au fost executate de asocierea de firme Recon SA – Getrix SA – GTX Proex Instal SRL – Electro Alfa Internaţional SRL, în cadrul unui contract cu o valoare de 33.615.422 de lei cu TVA, în care au fost incluse  și dotările,  și aparatura.

Scheletul de clădire din zona Spitalului de Boli Infecţioase fusese gândit, iniţial, ca un spital pentru bolnavii de SIDA, însă  lucrarea a fost sistată  din cauza lipsei de bani. După  aceea, au existat mai multe tentative de a definitiva construcţia, tot cu destinaţie medicală, însă  niciuna nu s-a concretizat. Până  la urmă, în 2015, la inițiativa administrației Vasilescu, a fost lansată  procedura de achiziție pentru construirea unui spital municipal.

Politica