vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dresor din Craiova, acuzat de moartea unui câine pe care îl avea în grijă

Plângeri penale pe numele unui dresor de câini din Craiova. Acesta este acuzat de înșelăciune, dar și pentru moartea unui patruped care îi fusese lăsat în grijă pentru dresaj.

O familie din Craiova a depus, încă de joi, plângere la poliție pe numele lui Petre Gavrilă, dresor de câini din oraș, după ce, spuneau aceștia, dresorul a refuzat să le returneze patrupedul.

Plângerea a fost făcută la Poliția Filiași, acolo unde câinele fusese crescut de stăpânul său, care a plecat în Italia după ce a lăsat animalul în grija dresorului. Pentru dresajul câinelui a plătit 1.950 lei și i-a lăsat lui Petre Gavrilă și cartea de indentitate și carnetul medical al câinelui.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Când tatăl stăpânului a vrut să recupereze patrupedul a fost, se pare, refuzat.

Am optat pentru un antrenament complet al câinelui, căruia i s-a platit gazda, hrana, vitamine și tot ce era necesar pe tot parcursul dresajului… iar acum domnul Petre Gavrilă nu mai raspunde la telefon… ba mai mult de atât azi-noapte a mutat cainele din locul în care îl ținea…fără acordul nimanui…”, scriau proprietarii, în urmă cu cinci zile, pe o rețea de socializare.

După plângerea depusă la Poliția Filiași, cele două părți s-au înțeles ca dresorul să predea câinele proprietarilor. L-a predat însă, într-un sac, pentru că decedase, spun proprietarii.

Lupul nostru Cehoslovac a fost aruncat într-un sac pe marginea șanțului, timp în care noi eram informați că este bine, dar nu ne putem întalni pentru că dânsul este în afara localitații.Când am facut prima postare pe aceat grup a spus ca este la el în curte dar suntem noi nebuni crezând ca l-a vândut, în urmă cu trei săptămani a luat bani pentru hrana animalului (DECEDAT), câine căruia îi pusesem medic veterinar la dispoziție 24 din 24, însă a avut nesimțirea de a ne informa dupa o lună, când a primit o plangere la poliție, că acesta a facut Parvoviroza deși avea absolut toate vaccinurile necesare până la vârsta de 8 luni, cât avea!”, au scris, pe o rețea de socializare proprietarii animalului, care vineri au depus o nouă plângere la poliție, de data aceasta în Craiova.

Și o altă persoană a depus plângere împotriva lui Petre Gavrilă.

Pe data de 22.07.2017 la sediul Secției 1 Poliție Craiova au fost primite două plângeri formulate de doi cetățeni formulate împotriva unui bărbat, de 38 ani, din Craiova care s-a prezentat a fi dresor de câini. Una dintre persoane este nemulțumită cu privire la rezultatul dresajului, iar cea de-a doua persoană ne-a adus la cunoștință faptul că pe timpul cât se afla în padocul persoanei în cauză câinele a decedat. Ambele plângeri au fost înregistrate iar în prezent se efectuează cercetări de către colegii de la Secția 1 Poliție Craiova pentru clarificarea aspectelor sesizat”, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, Cătălin Dochia, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

Cel mai probabil, dresorul va fi cercetat pentru înșelăciune. Proprietarii lupului cehoslovac au dus cadavrul la medicii sanitari-veterinari, în încercarea de a stabili cauza morții. Nu s-a putut face, însă, nimic, întrucât animalul ar fi decedat în urmă cu o lună. 

Petre Gavrilă nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse, afirmând doar că „poliția își face treaba”, după ce, inițial, a adresat injurii reporterului Jurnalul Olteniei. De altfel, mai mulți proprietari de câini s-au plâns, pe o rețea de socializare, de comportamentul acestuia.

Politica