Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Întăriri pentru lotul lui Mangia

Publicat

pe

Plecarea lui Ivan a adus doi jucători noi în echipa lui CSU Craiova. Oltenii au transferat un fundaș și un atacant, unul dintre ei fiind portughez, iar altul român.

Tiago Ferreira este jucătorul adus de oficialii craioveni pentru a îmbunătăți departamentul defensiv. Jucătorul în vârstă de 24 de ani are un aspect fizic asemănător lui David Luiz sau leganda din apărarea Barcelonei, Carles Puyol, dar acesta nu a ajuns însă niciodată la nivelul lor. Uniao Madeira este ultima echipă la care a evoluat fundașul portughez, în liga secundă din Portugalia, iar înainte de a ajunge la această formație a jucat un sezon pentru belgienii de la Waregem în primul eșalon. Două sezoane le-a petrecut la echipa secundă a lui Porto, între 2012 și 2014.

Tiago a fost, în schimb, de mai multe ori prezent la loturile de juniori și tineret ale Portugaliei.

Am văzut imagini cu câteva meciuri ale Craiovei, iar ochii mi-au zburat fără să vreau, de pe teren, în tribune. M-au fascinat fanii Craiovei și abia aștept să ne cunoaștem. Sunt genul de fotbalist care dă totul pentru ca aceștia să fie fericiți, așa că sper să fiu cât mai repede adoptat în familia alb-albastră, atât de suporteri cât și de noii colegi.”, a declarat portughezul pentru site-ul oficial al clubului craiovean.

Cel de-al doilea jucător care vine la Craiova este atacantul Alexandru Mitriță, un fotbalist crescut în Bănie și mai apoi la Academia de Fotbal Gică Hagi. Mitriță, în vârstă de 22 de ani, a plecat de la FC Viitorul în anul 2015 pentru a ajunge în Italia, la Pescara, unde a evoluat până acum în 37 de meciuri, marcând două goluri. Italienii se pare că au ales să îl împrumute pe Mitriță timp de un sezon la CSU Craiova, unde jucătorul vine pentru a oferi mai multe variante pe postul de atacant după plecarea lui Ivan, având un profil similar cu acesta.

Sâmbătă, craiovenii luptă pentru victorie cu Chiajna

Înainte de marea dispută cu AC Milan de săptămâna viitoare, CSU Craiova mai are de trecut printr-o etapă de campionat. După victoria categorică din debutul campionatului cu 2-0 în fața lui Poli Iași, formația olteană vrea să obțină maximum de puncte și din al doilea joc al sezonului, pe care îl vor disputa tot pe teren propriu, la Drobeta Turnu Severin. Craiovenii și-au fixat drept obiectiv să câștige primele două meciuri ale sezonului, așa că elevii lui Mangia nu au voie să greșească în fața Concordiei Chiajna, ehcipă pe care o vor întâlni sâmbătă de la ora 18:30. Formația ilfoveană a pierdut pe teren propriu, în prima etapă, împotriva lui Poli Timișoara cu scorul de 1-0.

REZULTATE ETAPA I

Vineri, 14 iulie

CSU Craiova – CSM Poli Iași 2-0

Sâmbătă, 15 iulie

Concordia Chiajna – Poli Timișoara 0-1

Juventus București – Dinamo București 0-3

Duminică, 16 iulie

Astra Giurgiu – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-0

FCSB – FC Voluntari 2-1

Luni, 17 iulie

FC Viitorul – Gaz Metan Mediaș 3-0

FC Botoșani – CFR Cluj 1-1

PROGRAM ETAPA A II-A

Vineri, 21 iulie

Sepsi Sfântu Gheorghe – Juventus Colentina ora 18.30

Sâmbătă, 22 iulie

CSU Craiova – Concordia Chiajna ora 18.30

Duminică, 23 iulie

CSM Poli Iași – Gaz Metan Mediaș ora 18.30

Dinamo – FC Botoșani ora 21.00

Luni, 24 iulie

FC Voluntari – Astra Giurgiu ora 21.00