Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Ucigaşi de părinţi

Publicat

pe

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Radomireşti, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce, săptămâna trecută, şi-a omorât tatăl, în vârstă de 79 de ani, în bătaie. Pe de altă parte, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Tufeni, a fost reţinut de procurorii olteni, luni, fiind acuzat că şi-a omorât în bătaie mama, în vârstă de 85 de ani.

Potrivit procurorilor, bărbatul de 39 ani, din Radomireşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, în noaptea de joi spre vineri, iar în ziua de vineri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt.

Tânărul este acuzat de omor calificat. „În fapt, s-a reţinut că în după-amiaza zilei de 31 mai 2017 inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra tatălui său, în vârstă de 79 de ani, pe care l-a lovit, în mod repetat, cu o secure în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia”, se arată în comunicatul remis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Bărbatul din Tufeni, arată procurorii, în urmă cu o săptămână, şi-a lovit mama, cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice, respectiv fracturi costale şi rupturi hepatice care au condus la decesul acesteia, patru zile mai târziu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, luni, reţinerea bărbatului, pe o durată de 24 ore, pentru omor calificat.

Procurorii au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile.

© 2022. Toate drepturile rezervate.