joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copiii de la Grădinița „Sfânta Lucia”, la Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova

Peste 150 de copii de la Grădinița „Sfânta Lucia” din Craiova au vizitat ieri, 17 mai, Paraclisul mitropolitan „Sfântul  Prooroc Ilie Tesviteanul” din Craiova, în cadrul unei activități desfășurate în săptămâna „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Copilașii, însoțiți de doamnele educatoare, au fost întâmpinați de preoții slujitori la acest sfânt locaș, care le-au vorbit copiilor despre semnificația și importanța Sfintei Cruci și a rugăciunii. În continuare, preșcolarii au vizionat un film despre mai multe pilde, printre care cea despre minunea înmulțirii pâinilor și despre pescuirea minunată. La final, copiii au primit dulciuri și au fost miruiți.

„A devenit o tradiție să organizăm astfel de acțiuni, prin care să îi aducem pe copii la biserică în grupuri organizate, prin parteneriate cu unitățile de învățământ. Totul a inceput cu mai bine de 5 ani în urmă, cand am gândit sa ducem mai departe tradiția de a vopsi ouă în săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Atunci am inițiat o întâlnire cu o grupă de copii de la Gradinita Sfânta Lucia și am încondeiat ouă în Biserica Sfântul Ilie din Joia Mare. Copiii au fost foarte încântați de participarea la acest eveniment, fapt pentru care ne mobilizam an de an sa aducem copiii la sfânta biserică în săptămâna „SCOALA ALTFEL”, a subliniat pr. Cătălin Corobea, slujitor la acest sfânt locaș.

 

Politica