vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident între Orșova și Topleț. Un tânăr și-a pierdut viața

Un accident grav de circulație a avut loc duminica seara pe Drumul Național 6, între localitățile Orșova și Topleț.

Șoferul unui autoturism, în vârstă de 20 de ani, a pierdut controlul volanului  și a lovit un TIR încărcat cu animale. Se pare că tânărul conducea cu viteză iar mașina a derapat într-o curbă. Șoferul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu-Severin, unde a decedat la câteva ore după accident. Alți doi tineri, de 18 și 24 de ani, au fost răniți în accident.

„Pe DN6, în afara localității Orşova, un tânăr de 20 ani, din DrobetaTurnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autotren condus de un cetățean polenez de 36 ani. În urma accidentului, șoferul și-a pierdut viața. A mai rezultat rănirea ușoară a altor 2 tineri în vârstă de 19, respectiv 24 ani, ambii pasageri în autoturism.Circulatia a fost blocată între orele 17:29-19:50.” , a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți ag. Mădălina Viziru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Traficul pe DN6, între localitățile Orșova și Topleț a fost reluat după ora 20:00. 

Alexandra DRAGOLEA

Politica