Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Liderul liberalilor din Senat: Dacă domnul Cioloș ar fi fost mai „închegat” în mijlocul liberalilor de la bun început, am fi simțit toți că tragem la aceeași căruță

Publicat

pe

După deputatul Mihai Voicu și fostul deputat Ioan Oltean, liderul liberalilor din Senat, Mario Ovidiu Oprea, afirmă că asocierea PNL cu fostul premier, Dacian Cioloș, nu a fost o reușită.

Liderul liberalilor din Senat, senatorul de Dolj, Mario Ovidiu Oprea consideră că a există o incompatibilitate între strategiile de campanie ale PNL și platforma „România 100”, iar o nouă asociere de acest tip ar fi una „păguboasă”.

Asocierea cu Dacian Cioloș nu trebuie privită la modul personal. Dumnealui este un profesionist, a dovedit asta. Întâmplarea a făcut ca, undeva, platforma România 100 și strategiile de campanie ale PNL să nu se îmbine, să nu se dovedească a fi compatibile. O nouă asociere bazată pe același trend este evident o măsură paguboasă politic pentru că nu poți sustine ceva, în aceeași formulă, știind că nu ți-a adus beneficii. Eu cred că dacă domnul Cioloș ar fi fost mai „închegat” în mijlocul liberalilor de la bun început, am fi simțit toți că tragem la aceeași căruță. În același timp, mi se pare nedrept să pui slabul rezultat de la alegeri pe seama lui Dacian Cioloș, pentru că au existat insuficiențe sau erori venite din interior”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, senatorul de Dolj, Mario Ovidiu Oprea.

Acesta a adăugat că Dacian Cioloș a fost susținut, în campanie, de liberali pentru că au crezut că este o „rețetă de succes”.

Când am sesizat nepotrivirea prin mesajele care nu au convins, era deja târziu. Oamenii au fost un barometru, ne-au răspuns și ei au fost primii care au considerat că domnul Cioloș nu e din același film cu noi. Eu însă îndemn la temperare, la obiectivitate. Nu reproșurile ne vor face să ne reparăm greșelile, ci felul în care am învățat din ele”, a mai spus liderul liberalilor din Senat. 

Mihai Voicu, despre Cioloş: „Un domn care ne-a spus în campania electorală că nu doreşte să fie pe afişele noastre şi că îi folosim abuziv imaginea ne lansează la televizor propuneri de colaborare. Menţionează ceva de platforma România 100. Păi cu platforma asta am pierdut alegerile. Nu mersi”.

© 2022. Toate drepturile rezervate.