vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Două saloane la standarde actuale, la CF Craiova

Pacienţii care se vor adresa Spitalului Căi Ferate Craiova, începând cu 1 ianuarie 2017, vor beneficia de spitalizare şi tratament de specialitate, la standarde actuale, în două noi compartimente noi, care vor fi amenjate în cadrul spitalului.

Marţi, 13 decembrie, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor au avizat favorabil propunerea conducerii spitalului de creare a două noi compartimente cu paturi în cadrul Spitalului Clinic CF Craiova: Ortopedie şi Gastroenterologie. Acest lucru înseamnă că începând, cel mai probabil, din ianuarie 2017, pacienţii vor putea beneficia chiar şi de intervenţii chirurgicale ortopedice, la standardele actuale.

Prin investiţiile realizate în ultimele luni în spital, ambele specialităţi dispun de echipamente medicale noi şi performante, iar despre calitatea profesională a cadrelor medicale de aici am tot vorbit”, a spus Radu Lucreţiu, managerul Spitalul Clinic CF Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica