vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

11 doljeni, suspectaţi că au contactat virusul HIV

 

Aproape 2.000 de teste pentru depistarea virsului HIV au fost făcute, în luna octombrie, unor persoane din judeţul Dolj. Cele mai multe teste, 1.149, au fost efectuate donatorilor de sânge. Dintre acestea, unul a ieşit pozitiv.

Pe de altă parte, 186 de teste au fost efectuate unor persoane care au cerut expres acest lucru, două fiind pozitive.

Persoanele cărora testele HIV le-au ieşit pozitive vor fi supuse unor noi analize.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Iată situaţia testărilor pentru depistarea virusului HIV, conform Direcţiei de Sănătate Publică Dolj


În luna octombrie 2016, în judeţul Dolj au fost efectuate 1.752 testări (11 testări pozitive).

Categorii de testare :

Bolnavi cu TBC=34 teste /0 pozitive

Gravide=317 teste /0 pozitive

Donatori de sânge=1.149 teste /1 pozitiv

Hemodializaţi=6 teste/0 pozitive

Control prenupţial=5 teste/0 pozitive

Persoane care au avut contact cu o persoană infectată cu virusul HIV = 5 teste /2 pozitive

Testări ocazionale (în scop diagnostic sau expuneri accidentale)= 50 teste /

6 pozitive 

La cerere = 186 teste /2 pozitive

În septembrie, au fost confirmate, în Dolj, alte nouă teste privind depistarea virusului HIV.

Unul dintre doljenii cărora testul HIV le-a ieşit pozitiv este din rândul bolnavilor de TBC. Alte două teste pozitive sunt ale unor persoane care au avut contact cu o persoană infectată cu virusul HIV, iar cinci cazuri au fost depistate în urma unor testări ocazionale, în scop diagnostic sau expuneri accidentale.

615 doljeni au cerut, în septembrie, să li se facă testul HIV, pentru unul dintre aceştia rezultatul fiind pozitiv.

Vorbim despre teste pozitive. Acestea sunt trimise la Bucureşti, pentru confirmare prin teste de sensibilitate. Testele se repetă pentru că pot fi şi fals-pozitive. Aşteptăm eventualele confirmări”, a declarat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

Numărul doljenilor care cer efectuarea testelor HIV a crescut, după ce, în anul 2014, un tânăr, în vârstă de 25 ani, din oraşul Segarcea, bolnav de SIDA, a întreţinut relaţii sexuale cu mai multe fete, fără să le spună că este seropozitiv. După decesul tânărului, locuitorii oraşului au intrat în panică, pentru că şi alte persoane au intrat în contact cu el, ori cu fetele cu care acesta întreţinuse relaţii sexuale. De altfel, două dintre fostele prietene ale tânărului au fost infectate.

Anul acesta, în cazul a peste 50 de persoane din judeţul Dolj testele HIV au fost pozitive.

 

Politica