joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO/Alina Gorghiu explică „parodia” Victor îţi copiază temele, Liviu îţi fură sandvişul

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a publicat un film în care îi cere unui copil să îi deschidă uşa pentru că altfel Victor Ponta îi va „copia temele”, iar Liviu Dragnea  îi va „fura sandvişul”. Ea susține că este vorba despre o parodie realizată după ce PSD s-a folosit de un alt filmuleț, mai vechi, în care un copil nu vrea să îi deschidă ușa, spunând că nu deschide “la hoți”.

În noua filmare, preşedintele PNL îi cere unei fetiţe să deschidă uşa, pentru că altfel va câştiga PSD, Victor (n.r. Ponta) îi va copia temele, iar Liviu (n.r. Dragnea) îi va fura sandvişul că „aşa fac toţi pesediştii”. Fetiţa deschide uşa, iar Alina Gorghiu o ia în braţe spunându-i „nu o să ţi le fure, îţi promit”.

„Este un filmuleţ parodie. Filmuleţul iniţial a fost făcut de mine în campanie electorală acum câţiva ani de zile la un door to door. L-am pus amuzată de faptul că sunt copii isteţi cărora părinţii le-au spus să nu deschidă uşa. Reacţia pe care aţi văzut-o pe facebook-ul meu, este reacţie la acel filmuleţ şi este un mesaj către toţi cei care îl văd şi care ar trebui să ştie un lucru: PSD  egal înşelătorie, PSD fură mai mult decât sandvișuri, dar am vrut o replică haioasă. Nu am vrut să îi jignesc mai mult decât sandvișul sau temele copiate”, a comentat Alina Gorghiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preşedintele PNL a mai precizat că parodia a fost realizată cu acordul părinţilor copilului.

Politica