joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gane: ”Nu trebuia să pierdem”

Tehnicianul grupării din Zăvoi crede că echipa sa ar fi meritat măcar un egal în meciul cu Sepsi.

Meciul pierdut de CSM cu Sepsi Sfântu Gheorghe a atras nemulţumirea antrenorului Jerry Gane care, după joc, a avut o discuţie lungă în vestiar cu elevii săi. Gane crede că CSM nu ar fi meritat să piardă şi că un rezultat de egalitate era echitabil şi recunoaşte că antrenează o formaţie de mijlocul clasamentului.

Nu trebuia să pierdem, am cedat pe naivitatea noastră. Sunt foarte supărat, nu vreau să vorbesc de arbitraj, cartonaşele roşii au fost corecte. Nu ai voie să faci greşeala făcută de Neag, după ce ai deja un galben, să faci o prostie şi mai mare, putea să ia roşu direct, la modul cum a intrat. Noi am avut ocazii bune, mai ales prin Geantă, când putea să dea peste portar, la 0-0, dar şi spre final. La gol, a fost pasă înapoi întoarsă de Ion Marian, fault, apoi centrare în careu, Buşu a alunecat, deşi nu îşi avea rostul, mingea l-a lovit în mână, asta a fost. Nu meritam să pierdem, cel mai echitabil era un egal. Defensiv am închis foarte bine, apărarea şi mijlocaşii au jucat bine, chiar dacă nu am avut realizări ofensive. Poate un punct nu ne ajuta prea mult, dar îmi pare rău pentru că nu meritam să pierdem”, a declarat antrenorul CSM-ului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, acesta este nemulţumit de faptul că nu are la dispoziţie rezerve care să aducă un plus evident în echipă atunci când face schimbări: ”Schimbările pe care le-am făcut mi-au adus un minus, ca în multe alte jocuri. E greu când nu te ajută banca. Costea, Dina erau jucători care aduceau alt plus pe atac. Se cunoaşte când nu ai jucători de calitatea lor. Cu organizarea şi dăruirea merge până la un punct, dar jucătorii de valoare fac diferenţa atunci când au o ocazie. O mare problemă este că nu am reuşit să am şi eu două-trei meciuri cu aceeaşi formulă, ba au apărut accidentări, suspendări. E greu când schimbi trei-patru jucători. Sunt nemulţumit şi de jucătorii Under 21. Doresc mai mult de la ei ca dorinţă de afirmare, dar nu văd că progresează. Dintre ei, doar puţini au dat randament, deşi au şansa să joace trei în fiecare meci, într-o competiţie televizată”.

Gane crede că obiectivul din acest sezon este tot mai greu de realizat din cauza parcursului oscilant al echipei.

Este clar că suntem o echipă de mijlocul clasamentului, îmi doream să fim în primele şase, dar ne depărtăm de obiectiv. Cu părere de rău, ne uităm şi mai în jos, avem 16 puncte, doar şase puncte peste echipele care se bat la retrogradare. Campionatul este lung, dar nu sunt mulţumit de locul pe care suntem. Sunt două-trei echipe acolo, la promovare şi altele, cu atitudine bună, pot apărea din spatele lor, nu e mare diferenţa. Ne doream mai mult, trebuie să mergem înainte, dar o să ne fie din ce în ce mai greu, acum jucăm cu mai multă presiune”, a afirmat Gane.

Politica