marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Forum “fără bariere”, la Craiova

Peste 1.000 de activişti PES România şi-au dat întâlnire, sâmbătă, la Craiova, pentru a lansa campania “fără bariere”. Aceştia susţin că şi-au propus să se implice în rezolvarea problemelor sociale şi să sprijine implicarea tinerilor în politică, militând pentru modificarea Constituţiei şi ridicarea restricţiilor de vârstă privind candidatura la o funcţie publică.

Ne întâlnim în cadrul forumului naţional PES activists România pentru a vorbi despre libertăţi, despre drepturi, despre ceea ce vrem să facem pentru această ţară. Organizaţia PES activists România este un incubator de idei în care oamenii vin, indiferent de vârstă, indiferent de zona de unde provin, cu propuneri, cu proiectele lor şi noi le transformăm în realitate. Legislaţia electorală şi o parte din Constituţie face ca un număr important din cei mai tineri să nu poată participa la procesul electoral. La ultimele alegeri locale, 500 de persoane sub 23 de ani au candidat şi nu au putut săşi ia mandatul pentru că deşi alţii de dreapta vorbesc despre tineri, nu fac nimic şi cred că este important ca noi să venim cu acest mesaj, să deschidem porţile democraţiei. Nu este vorba de a permite unui tânăr de a deveni imediat preşedintele României, nu e vorba despre asta, este vorba să-i dăm şansa să spere, să-i dăm şansa să creadă şi mai ales să-i dăm şansa tânărului să se exprime în comunitatea sa locală”, a declarat Victor Negrescu preşedinte PES activists România.

Organizaţia îşi propune demararea unei campanii de strângere de semnături pentru modificarea articolului 4 din Legea nr.115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea articolului 37 din Constituţie. Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru a candida la funcţia de primar, deputat sau consilier local este necesară vârsta de minim 23 de ani. Candidatul care îşi doreşte să ocupe funcţia de senator trebuie să aibă vârsta de minim 33 de ani, iar pentru cea de preşedinte al ţării limita este de minim 35 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt convinsă că ceea ce am reuşit noi să facem în Craiova, se putea face peste tot în România dacă se muncea la fel de mult, dacă era o absorbţie de fonduri europene la fel cum a fost la Craiova pentru că vreau să vă spun că acest oraş este pe primul loc în România la absorbţia de fonduri europene şi cu investiţii de aproximativ 500.000.000 de euro, care s-au derulat sau care sunt în continuare în derulare. Particip cu mare drag la acest forum pentru că este o temă care îmi place, “fără bariere” şi care la judeţul Dolj înseamnă ceva. De ce? Pentru că aici am reuşit să promovăm cei mai mulţi tineri pe liste, procentul de tineri care au intrat în consiliile judeţene şi locale este cel mai mare din România şi sperăm noi să facem o surpriză la fel de plăcută la Parlament şi de asemenea, procentul de femei este cel mai mare din România. Ca să vă dau un exemplu, sunt 11 doamne consilieri judeţeni şi 14 domni judeţeni. Deci, procentul se apropie undeva de 50%, suntem aproape ca în ţările nordice, unde standardul de viaţă este cel mai mare, poate şi pentru că acolo sunt foarte multe femei în conducere şi foarte mulţi tineri. Aşa cum vă spuneam, ne pregătim pentru campania electorală, noi avem şansa în judeţul Dolj că procentul de tineri care sunt alături de noi este la fel ca cel al vârstnicilor, nu este nici o diferenţă, poate şi din cauza faptului că întotdeauna am promovat tineri şi femei pe liste. Vă doresc ca acelaşi lucru să se întâmple peste tot prin ţară pentru că avem nevoie de tineri”, a declarat primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu.

La dezbatere au luat parte foarte mulţi tineri care au susţinut ridicarea restricţiei de vârstă privind candidatura la orice formă de alegeri din România.

Dacă la 18 ani legea îmi permite să aleg pe cineva într-o funcţie de demnitate publică, cred că este uman şi legal să putem să fim şi noi aleşi într-o funcţie de demnitate publică. La 18 ani, solicităm să fim pe liste”, a spus Andrei-Georgel Țărineanu, reprezentant al studenţilor craioveni

De asemenea, printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii, s-a numărat şi cel privind campania pentru alegerile parlamentare.

Ne aşteaptă o perioadă de două luni foarte grele, campania pentru parlamentare. Organizaţia PES activists România este pregătită să aducă un aport substanţial acestei campanii. PES activists Dolj este o organizaţie puternică şi este pregătită, unită, în toate structurile ei şi la nivel de judeţ. Atât domnul preşedinte Claudiu Manda cât şi doamna primar sunt alături de noi şi ne sprijină în toate activităţile noastre. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru că au avut încredere în mine şi în echipa cu care am plecat la drum. Partidul Social Democrat trebuie să militeze pentru echitate socială, bunăstarea cetăţenilor şi a familiei. De aceea, împreună cu dumneavostră, vreau ca pe 11 decembrie să avem o guvernare PSD”, a spus Stelian Bărăgan, coordonator PES activists Dolj.

PES activists România este o organizaţie în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor celor ţărilor member UE. În preznt, în România există peste 10.000 de membrii PES activists şi organizaţia se mândreşte cu o medie de trei evenimente pe lună şi aproximativ 500 de acţiuni organizate de la înfiinţarea sa în 2007.

Este o organizaţie cu care ne mândrim acum, dar care în urmă cu câţiva ani a avut 10.000 de voturi la alegerile europarlamentare, ceea ce pentru noi înseamnă foarte, foarte puţin. De atunci şi până acum s-au schimbat generaţiile, s-au schimbat liderii locali şi am ajuns într-un punct în care la Craiova şi la Dolj se pune accentul pe performanţă, cuvântul de ordine de la toate întâlnirile noatre politice este performanţa. În frunte cu Claudiu Manda la organizaţia judeţeană şi Olguţa Vasilescu la organizaţia municipală, am reuşit să clădim în Craiova şi în Dolj o echipă care atunci când s-a dat semnalul, într-o săptămână cu 6 zile libere am adunat 15.000 de oameni la Sala Polivalentă”, a spus Radu Preda.

 

Politica