Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Se pregătesc soluţii de rezervă pentru termoficarea Severinului

Publicat

pe

Întâlnire benefică pentru severineni! E bine că nu se stă cu mâinile în sân! Se caută soluţii de rezervă sau de avarie în caz că societatea Alfa Grand Solution nu are soluţii de furnizare a energiei termice, la iarnă, pentru Severin, aşa cum e prevăzut în contractul încheiat cu Primăria.

În acest sens secretarul de stat din Ministerul Energiei, Corina Popescu, şi Remus Borza, lichidatorul judiciar de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin, s-au întâlnit, luni, 29 august 2016, la sediul RAAN cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi parlamentarii judeţului Mehedinţi pentru rezolvarea problemei asigurării agentului termic în sezonul rece 2015-2016.

Discuţiile au plecat de la faptul că firma SC Alfa Ground Solutions SRL, care ar fi trebuit să realizeze lucrările de investiţii la noua centrală a municipiului Drobeta Turnu Severin, nu le va finaliza la timp, ceea ce înseamnă că unica soluţie în momentul de faţă pentru producerea energiei termice este folosirea în continuare a Termocentralei ROMAG TERMO, sucursală a RAAN.

,,Continui să cred că firma respectivă nu are capacitatea financiară de a derula această investiţie. Dânşii aşteaptă un contract de împrumut, un contract de finanţare şi nu spun la ora actuală, cu certitudine, dacă semnează sau nu cu banca. Nu ştiu dacă vor primi bani să desfăşoare în continuare activitatea, ca să respecte graficul de execuţie. În ceea ce priveşte instituţia pe care o reprezint, susţin că din punct de vedere tehnic nu se poate realiza, chiar dacă ar avea resursele financiare asigurate imediat. Consider că oportună ar fi găsirea unei soluţii în care să fie inclus Romag Termo, care ar fi capabilă să răspundă nevoii severinenilor, instituţiilor şi agenţiilor economici din oraşul noastru. Vreau să vă spun că aveţi din partea noastră, a Instituţiei Prefectului, a miniştrilor de resort, absolut tot sprijinul”, a declarat prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel.

Și primarul Severinului, Marius Screciu a declarat că nu crede că firma respectivă va reuşi să furnizeze căldură, la iarnă, severinenilor aşa că este mult mai bine să se pregătească, de pe acum, alte soluţii pentru termoficare. În opinia primarului Screciu ar exista mai multe variante, dar cea mai plauzibilă ar fi folosirea cazanelor de la termocentrala Romag Termo cu sprijinul guvernului şi lichidatorului RAAN Remus Borza situaţie în care se vor implica şi primăria cu ce este nevoie precum şi firma Alfa Grand Soluţion cu salariaţii necesari pentru funcţionarea cazanelor de la Termo.

Nu  ştim sigur dacă  vor reuşi să  finalizeze ce au de făcut. Noi am făcut tot felul de adrese către ei, i-am somat”, spunea în urmă cu două săptămâni, pentru Jurnalul Olteniei, Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Borza spune că Guvernul are disponibilitatea pentru o soluţie fezabilă

Situaţia este însă una complicată, dat fiind faptul că RAAN a intrat în faliment începând cu data de 14 iunie 2016, iar din data de 15 aprilie 2016 a pierdut definitiv, printr-o hotărâre judecătorească, autorizaţia de mediu.

Eu cred că municipiul Drobeta Turnu Severin are nevoie de o soluţie definitivă, corectă şi mi-aş dori-o să se întâmple la timp şi Alfa Ground săşi îndeplinească contractul pe care l-a încheiat cu Primăria ca să nu se ajungă ca şi anul trecut, să se identifice o soluţie legală de a prelungi această situaţie tranzitorie către soluţia finală. Eu cred că lucrurile trebuie gândite şi făcute corect de la început, situaţia nu se poate rezolva decât dacă există onestitate din toate părţile. Nu putem să ne jucăm cu lucruri de genul acesta, cu asigurarea agentului termic în oraşul Drobeta Turnu Severin şi sper că vom identifica soluţiile. Există deschidere să se rezolve această problemă”, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Corina Popescu a mai precizat că Ministerul Energiei va monitoriza cu mare atenţie în perioada următoare toţi paşii care trebuie făcuţi pentru soluţionarea acestei probleme.

Lichidatorul judiciar de la RAAN, avocatul Remus Borza, a precizat că există disponibilitate din partea Guvernului României pentru soluţionarea acestei probleme: „Având în vedere toate problemele care derivă din această situaţie excepţională, în primul rînd de natură umanitară şi socială, cred că se poate găsi o portiţă, o variantă în Guvernul României de a obţine o derogare de la acest statut de societate în faliment, evident cu notificarea prealabilă a Comisiei Europene. Această chestiune este cunoscută la cel mai înalt nivel din Guvernul României, există disponibilitate, există interes din partea membrilor Executivului de a găsi o soluţie fezabilă, astfel încât, în luna noiembrie, populaţia municipiului Drobeta Turnu Severin să beneficieze de acest serviciu”, a declarat Remus Borza.

Centrala pe gaze este construită  de o societate din Bucureşti pe un teren în suprafaţă  de  25.083 mp, dat în concensiune de Primărie.   Municipalitatea are un contract pe 20 de ani cu firma respectivă. Primăria Severin achiziţionează  de la societate agentul termic  şi asigură  transportul către beneficiari.  Centrala are o valoare de 13.781.285,56 euro, iar conform contractului preţul energiei termice livrate va fi de 168 lei/Gcal şi al apei de adaos 5,65 lei/mc.

Severinenii ar fi trebuit să  primească  agent termic de la această  centrală, din această  toamnă. De câteva luni, însă, nu au nici apă caldă.