Conecteaza-te cu noi

Mehedinți

Severinencele, bune şi pe plajă

Publicat

pe

Desfăşurat la Amara, în Ialomiţa, Campionatul Naţional de lupte libere pe plajă, rezervat cadeţilor şi juniorilor, a adus 3 medalii pentru CSM Drobeta

La cadeţi, clubul severinean a mizat pe Elena Buşoi (50 kg) şi Roxana Capezan (+50 kg), iar cele două eleve pregătite de Marin Dobrescu s-au clasat pe locul al V-lea la categoriile respective de greutate. Medaliile au fost aduse la juniori, unde Mihaela Bărbulescu (60 kg) şi Roxana Dinică (+60 kg) au cucerit argintul, iar Denisa Breazu (50 kg) a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Campioană naţională anul trecut, severineanca Larisa Niţu n-a mai concurat, deoarece se pregăteşte pentru Campionatul Mondial de cadeţi, care va avea loc luna viitoare, în Georgia, în Tbilisi. „La junioare, am luat medalii la toate cele 3 categorii existente la luptele pe plajă. Rezultatele ne-au plasat pe primul loc în clasamentul general al cluburilor, la juniori – feminin. Am mai fi luat o medalie, cu siguranţă de aur, prin Niţu, însă ea se află în cantonament cu lotul naţional, în vederea Mondialelor de cadeţi”, a spus antrenorul de la CSM Drobeta, Marin Dobrescu. În luna octombrie, elevele sale vor lupta la Balcaniada de cadeţi, care va avea loc la Bursa, în Turcia, după care va urma Campionatul Balcanic de juniori, de la Craiova. Cadetele de la CSM Drobeta vor mai concura în toamnă şi la Campionatul Naţional pe echipe, unde vor reprezenta CSM Târgovişte, după ce anul trecut au luptat pentru CSM Craiova.