marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Program de vară, pentru slătineni

Primăria municipiului Slatina a pregătit un program de vară special pentru locuitorii urbei, indiferent de vârstă, a transmis municipalitatea într-un comunicat de presă.

După ce, săptămâna trecută, a fost dat startul unei serii de weekend-uri pline de voie bună, pentru copiii din localitate, prin derularea unui program bogat în jocuri distractive care se va desfăşura pe esplanda din centrul oraşului până la finele lunii curente, program derulat de trupa de teatru ”Copiii din vecini” de la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” din Slatina, acum o altă surpriză este anunţată locuitorilor municipiului”, se arată în documentul menţionat.

Fanfara de estradă ”Lyra Band” din Slatina va continua şi în acest an seria spectacolelor estivale, partener al acţiunilor fiind Primăria municipiului Slatina. Concertul care a marcat debutul stagiunii de vară a fanfarei ”Lyra Band” a avut loc, miercuri, pe esplanada din centrul urbei, începând cu orele 19.30. Membrii fanfarei au interpretat un program variat de cântece, printre care se vor număra: valsuri, canţonete, muzică latino, folclor românesc, canţonete italiene şi polci. Spectacolele de muzică se vor desfăşura în ordinea următoare, în fiecare zi de miercuri până la finele lunii septembrie, de la ora 19.30, în următoarele puncte din oraş: Esplanadă – Casa Tineretului – Parcul “Eugen Ionescu”. Spectacolele au loc în urma unui parteneriat între Primăria Slatina şi Asociaţia Culturală “Lyra” Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nici iubitorii muzicii populare şi dansului tradiţional nu au fost uitaţi. Astfel, în fiecare zi de joi începând cu ziua de joi – 4 august, orele 19.30, membrii Asociaţiei ”Căluşarii Slatinei”-Slatina vor derula un program de dansuri şi muzică populară împreună cu colaboratorii săi, diverse ansambluri de profil din judeţ şi interpreţi de muzică populară. Este vorba despre Taraful ”Frunză Verde” din Morunglav, Ansamblul folcloric ”Cununa” din Șopârliţa, precum şi soliştii vocali Alina Enache, Adelina Dinu şi Nicoleta Crisante. Ulterior datei menţionate, spectacolele Asociaţiei ”Căluşarii Slatinei” vor avea loc în diverse locuri de promenadă din oraş ce vor fi anunţate pe parcurs, primul spectacol urmând să se desfăşoare pe esplanada din centrul municipiului, joi – 4 august”, mai transmite Primăria Slatina.

 

Politica