joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Piesă şi videoclip No Antidote, lansate la CCS Craiova

Trupa craioveană de rock alternativ No Antidote şi-a lansat, vineri, cel mai recent videoclip, pentru piesa „Who you are”. Evenimentul a avut loc în sala mică a Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova, unde fanii trupei au răspuns invitaţiei, curioşi să vadă ce li s-a pregătit în ultimele luni.

În cadrul concertului, No Antidote a cântat live, în premieră, şi cea mai recentă compoziţie a trupei.

„Concertul a fost peste aşteptările noastre ca atmosferă. Avem nişte prieteni superbi ce ne fac să ne simţim ca pe Wembley. Este foarte adevărat şi nu ascund faptul că, cel puţin eu, aşteptam ceva mai multicică lume… Dar, având în vedere perioada, căldura, este de înţeles. A fost un concert pe măsura clipului, spunem noi, 100% No Antidote, cu idei proprii, compoziţii proprii… Până şi cover-urile au fost cântate în manieră proprie. Apropo de compoziţii, trebuie să subliniez faptul că am cântat cea mai, dar cea mai nouă compoziţie care se numeste „To my bluest sky”. Îmi place foarte mult şi de abia aştept să o înregistrăm şi să o lansăm cât mai repede. Fiţi cu ochii pe facebook-ul nostru pentru că urmează în viitorul apropiat alte „năzbâtii””, a spus Bogdan, bateristul şi fondatorul trupei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Videoclipul poate fi urmărit pe canalul oficial al trupei de pe Youtube, NoAntidoteOfficial.

Activă din anul 2007, deşi în mai multe formule şi cu diverse schimbări de gen, trupa No Antidote promite, pe mai departe, multe surprize publicului craiovean şi nu numai.

Politica