Persoane reținute pentru contrabandă, în urma unor percheziții

Redactia

Patru bărbați mehedințeni au fost reținuți de către polițiștii gorjeni, pentru 24 de ore deoarece făceau contrabandă cu țigări. 30.000 de țigarete, 5.000 de grame de tutun mărunţit și 76 de litri de alcool au fost ridicate în urma unor percheziții, de la persoane bănuite de contrabandă.

Reclame

La data de 11 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au surprins în flagrant delict, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, doi bărbați, care transportau cu autoturismul produse accizabile de contrabandă.

În urma percheziției, din autoturism au fost ridicate 15.680 ţigarete de diferite mărci, 1.800 de grame de tutun mărunţit şi 5 litri de alcool, pe care cei doi le-ar fi introdus în mod fraudulos, pe teritoriul României, pentru a le comercializa.

Simultan, polițiștii au efectuat 10 percheziţii, pe raza judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Teleorman, la domiciliile altor persoane care ar fi participat la distribuirea şi comercializarea produselor de contrabandă, fiind ridicate în vederea confiscării 13.500 ţigarete de diferite mărci, 3.200 de grame de tutun mărunţit şi 71 de litri de alcool.

În urma administrării probatoriului, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Persoanele în cauză vor fi prezentate, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.

Reclame
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol