Zăpada nu a închis şcolile în Dolj

Redactia

Elevii din judeţul Dolj vor merge astăzi la şcoală după program normal. Deşi a fost cod galben de ninsori, moderate cantitativ şi viscol, s-a decis să nu fie suspendate cursurile în judeţ. Inspectorul şcolar judeţean al judeţului, prof. Lavinia Craioveanu a declarat că au fost asiguraţi de către reprezentanţii ISU că transportul elevilor cu microbuze şcolare se poate realiza fără probleme. La nivelul județului Dolj școlile vor funcționa luni, 18 ianuarie 2016 după program normal.

 

“Nu se suspendă cursurile, luni 18 ianuarie 2016 , se desfăşoară după program normal în judeţul Dolj. Avem asigurări de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă că nu vor fi probleme mâine (nr. astăzi) cu drumurile şi prin urmare, programul se desfăşoară normal. În ceea ce privește deplasarea elevilor cu microbuzele școlare, ISU ne-a asigurat ca nu există riscul de înzăpezire a drumurilor pentru perioada următoare Drumurile vor fi circulabile, chiar dacă se va circula în condiţii de iarnă. Şcolile vor fi încălzite, astăzi (nr. duminică) la nivelul şcolilor pentru că este temperatura ridicată şi zăpada topită se va curăţa curtea şcolii. Am transmis directorilor să cheme oamenii în şcoli să facă lucrul acesta pentru ca la noapte probabil va îngheţa şi să nu fie alunecuş în curtea şcolii. Directorii unităților de învățământ vor asigura condiții optime de deplasare a elevilor în curtea școlii precum și încălzirea corespunzătoare a spațiilor de învățământ”, a declarat Lavinia Craioveanu, inspector şcolar general ISJ Dolj.

 

Reclame
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol