Desfăşurat pe stadioanele Municipal şi Termo, primul turneu internaţional de fotbal organizat la Drobeta-Turnu Severin şi-a desemnat laureatele. La U13, după meciurile din faza grupelor şi semifinale, CS Pandurii Târgu Jiu a învins CSS Slatina cu scorul de 1-0 şi a intrat în posesia trofeului. Finala mică a fost adjudecată de Juventus Colterm Timişoara, care a dispus cu 2-1 de Luceafărul Drobeta. La U11, clubul organizator a pierdut finala mare, în care a întâlnit LPS Timişoara. Bănăţenii au câştigat cu 5-4 la loviturile de departajare, după ce scorul din timpul regulamentar a fost egal, 2-2. Locul al III-lea a revenit echipei Dinamyk Craiova, învingătoare cu 2-1 în disputa cu CSM Școlar Reşiţa. La competiţia de la malul Dunării au participat echipe din sud-vestul României, alături de două cluburi din Serbia şi unul din Bulgaria. "A fost un turneu puternic, iar toate participantele au fost mulţumite de condiţiile găsite. Vrem ca această competiţie să devină una de tradiţie şi să avem mult mai multe cluburi din străinătate prezente la ediţiile viitoare", a spus managerul clubului Luceafărul Drobeta, Alexandru Sitaru.