joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Miting împotriva guvernării, la Chișinău

Mii de persoane s-au adunat duminică în centrul Chișinăului la un miting organizat de Platforma 'Demnitate și Adevăr' "împotriva guvernării și inacțiunilor instituțiilor de stat în continuarea parcursului european și devierea de la implementarea reformelor", relatează portalul Unimedia.

Potrivit organizatorilor, la miting s-au adunat peste 40.000 de persoane, venite din întreaga țară. Circulația în centrul Chișinăului a fost restricționată.

Protestatarii au scandat 'Miliardul înapoi', 'Demisia', 'Jos Guvernul, Jos Parlamentul!', potrivit Unimedia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Membrii platformei 'Demnitate și Adevăr' solicită demiterea mai multor funcționari publici, renunțarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertății presei și restituirea miliardului furat din cele trei bănci — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Platforma a mai organizat un protest la 5 aprilie, la care au participat mii de persoane și în cadrul căruia s-a adoptat o rezoluție cu mai multe revendicări, despre care protestatarii spun că nu au fost îndeplinite de guvernanți.

"Mai mult decât atât, guvernarea a continuat șirul de crime împotriva propriului popor prin asumarea răspunderii pentru Legea Bugetului și politica bugetar-fiscală, încălcând Constituția Republicii Moldova, împovărând cetățenii cu impozite și taxe grele", mai spun reprezentanții platformei, potrivit Jurnal.md.

Politica