A treia victorie acumulată de gruparea vâlceană în partidele de pregătire s-a consemnat în faţa unei grupări de nivel apropiat. Componentă a primei serii din cadrul diviziei secunde, unde ocupă locul nouă după prima parte a sezonului, ACS Berceni a fost partenera de joc a vâlcenilor în partida amicală disputată sâmbătă. În ultima perioadă, gruparea lui Pelici nu a mai cunoscut gustul victoriei în amicale, întâlnind de două ori colega de serie, FC Olt Slatina, care în primul joc s-a impus la scor de forfait, iar în partida a doua scorul a înregistrat o remiză albă. Confruntarea cu ACS Berceni s-a dovedit a fi una de succes pentru vâlceni, care, pe lângă victoria obţinută, au prestat şi un joc bun, creându-şi multe situaţii de a înscrie. În general, partida a fost una atractivă, practicându-se un fotbal ofensiv, iar, chiar dacă nu s-au marcat multe goluri, spectacolul şi-a găsit locul în duelul dintre cele două divizionare. Vâlcenii au trecut pe lângă deschiderea scorului la puţin timp de la startul meciului, când Andrei Neagoe n-a reuşit să fructifice o lovitură de pedeapsă.
Au urmat alte ocazii de ambele părţi, Bogdan Geantă, Cătălin Pârvulescu şi Adi Popa fiind aproape de gol pentru CSM, de partea cealaltă Pivniceru nimerind bara cu un şut frumos de la marginea careului. Gheaţa a fost spartă în minutul 33, prin Ionuţ Stoica, care a băgat-o în aţe cu o lovitură imparabilă de cap, după un corner executat ca la carte de Andrei Neagoe. Vâlcenii şi-au mărit avantajul în partea secundă, graţie reuşitei lui Adi Popa(57), care a realizat un slalom de neoprit printre apărătorii Berceniului, driblându-l chiar şi pe portar, pentru ca mai apoi să trimită mingea în poartă dintr-o poziţie nu tocmai comodă. Peste aproximativ zece minute, oaspeţii au redus din diferenţă, autorul unicului gol al formaţiei din Berceni fiind Dobrosalevici. Astfel s-a întreprins a treia victorie a iernii pentru gruparea din “Zăvoi”, care va mai disputa un joc amical înainte de reluarea campionatului, vineri, la Râmnicu Vâlcea, împotriva argeşenilor de la SCM Piteşti.
Concurs de penaltiuri pentru stabilirea executantului
După ce vâlcenii nu şi-au arătat eficienţa de la punctul de var în ultimele jocuri amicale, Alex Pelici este decis să organizeze în timpul antrenamentelor un concurs de lovituri de pedeaspă pentru a stabili executantul din meciurile oficiale. Despre partida cu ACS Berceni, tehnicianul a spus că întâlnirea a solicitat ambele echipe din punct de vedere fizic, terenul fiind unul greoi.
Un meci la care a contat partea fizică, terenul ne-a solicitat mult şi pe noi şi pe adversari, un joc tipic de pregătire, încercăm să punem la punct ce mai este de reglat. Suntem în ultima parte a pregătirilor, mai sunt două săptămâni să reglăm nesincronizările sau ultima pasă. Sperăm să avem toată lumea aptă la jocul cu Satu Mare, azi ne-au lipsit Konyeha şi Codin, sperăm ca ei să revină de săptămâna viitoare, pentru că nu avem un lot stufos. Staicu a obţinut un penalti pe care, din nou, l-am ratat, băieţii trebuie să înveţe, când cineva pune mâna pe minge, trebuie lăsat să bată, înseamnă că este decis să execute, nu să meargă 2-3 şi să se convingă care bate, pentru că dispare concentrarea. Vom face concurs de penaltiuri, cine va câştiga şi cine are personalitate să îşi asume această responsabilitate şi în jocurile oficiale, acela va bate.
A declarat Alex Pelici
–––
CASETĂ TEHNICĂ
Stadionul „Oltchim” din Râmnicu Vâlcea
Marcatori: Ionuţ Stoica(33), Adi Popa(57) / Dobrosalevici(68)
Vâlcea: D. Popescu – Deaconescu, Pîrvulescu, I.Stoica, Al.Ionescu – Neagoe, Ov.Popescu – Ad.Popa, Melcea, Geantă – Staicu.
Au mai jucat: Sporea, Samson, Vl.Munteanu, Himcinschi, M.Ion, Iordache, Piscanu, Eremia, Dumitraşcu, A.Marin.
Berceni: Meilă – Dapo, M.Popescu, Sandu, Cosmin – Pivniceru, Epaminonda – A.Pătraşcu, Văduva, Scărlătescu – Enciu.
Au mai evoluat: Ignat, Lică, Dobrosalevici, L.Cristea, R.Gheorghe, Ciuică, C.Radu, Mareş