După readucerea lui Eric sub formă de împrumut până la finalul campionatului actual, a urmat o nouă “repatriere” în tabăra pandură, una care vine să întărească tot linia mediană a echipei gorjene. Negocierile cu Al Hilal au luat sfârşit, arabii dându-şi, într-o ultimă instanţă, acordul de împrumut pentru Mihai Pintilii, după mai multe zile de negocieri şi zvonuri pro şi contra împrumutului. Mijlocaşul s-a înţeles astfel oficial cu Pandurii până în vară, fiind încântat că îşi va putea ajuta fosta echipă în returul sezonului. Pintilii va fi o soluţie foarte utilă pentru Edi Iordănescu în compartimentul median, jucătorul având o experienţă vastă, dobândită la un nivel înalt. Acesta se va alătura lotului pandur, după ce acţiunea echipei naţionale din Antalya se va încheia.
Victorie la scor în faţa echipei secunde
Altfel, Pandurii s-a “încălzit” pentru întâlnirea cu Dinamo, într-un joc amical susţinut în faţa formaţiei secunde. Partida s-a transpus, sâmbătă, pe terenul din Rovinari, iar învingători au ieşit, în mod firesc, pandurii seniori. Echipa secundă a gorjenilor a beneficiat de ajutorul a doi jucători din lotul lui Iordănescu, Gliwa evoluând pe tot parcursul meciului pentru Pandurii II, în timp ce Eric a fost “retrogradat” la echipa secundă în prima repriză. La pauză, scorul nu căpătase proporţii mari, Nistor(min. 10 şi 44) marcând de două ori în prima parte, însă în repriza secundă, echipa mare a gorjenilor a intensificat raidurile spre poarta “panduraşilor”, mărind proporţiile scorului la 5-0, prin reuşitele lui Brata (min. 72), Shalaj (min. 80) şi Eric de Oliveira (min. 88).
La meci au asistat din tribună şi câţiva dintre jucătorii accidentaţi, Mihai Răduţ, Elton da Silva, Paraskevas Christou sau Andrei Şendroiu. Partida amicală de la Rovinari a consemnat şi debutul neoficial al fundaşului Andrei Cordoş. Acesta a intrat la pauză şi a avut o evoluţie apreciată în partea a doua a meciului. Tehnicianul gorjenilor s-a arătat mulţumit la finalul jocului de prestaţia elevilor săi, considerând acest ultim test, înainte de duelul cu Dinamo, unul util.
A fost un test util, ultimul test înaintea debutului oficial. Am aşteptat de la jucători implicare bună, ca ei să intre conectaţi, concentraţi, motivaţi, să trateze meciul ca pe unul oficial, să aibă atitudine şi să-şi respecte sarcinile postului. În mare parte sunt mulţumit, am văzut disponibilitate la efort, realizări, goluri marcate, dar, încă, mai sunt lucruri de pus la punct. Am debutat şi un jucător nou, pe Cordoş, care a sosit aseară şi, acum, a jucat 45 de minute. Per ansamblu a fost un test reuşit, un test în care ne-am îndeplinit obiectivele. Sigur rămâne doar un test, debutul oficial ne va răspunde la mai multe întrebări.
A declarat Edi Iordănescu
Pandurii a evoluat în partida amicală de sâmbătă în următoarea formulă: Stanca (Mingote, min. 46) – Unguruşan (Pleaşcă, min. 65), Şandru (Cordoş, min. 46), Vasiljevic (Horj, min. 75), Momcilovic (Grecu, min. 67) – Buleică (Shamsin, min. 70), Nistor, Filip Mrzljak, Nicoară (Shalaj, min. 46) – Matulevicius (Brata, min. 65), Smrekar (Eric de Oliveira, min. 46).