Funcţionarii Primăriei Craiova au stabilit lista candidaţilor ale căror dosare au fost selectate în vederea participării la concursul pentru postul de director al Sport Club Municipal Craiova. Toate cele cinci dosare au fost aprobate la selecţia organizată de comisia primăriei, candidaţii urmând să ia parte la proba scrisă, programată pentru astăzi, la ora 10.00.
Dintre cei cinci candidaţi, Petrişor Albu este cel mai familiarizat cu atmosfera din club, fiind cel care deţine funcţia de inspector-şef şi care de săptămâna aceasta a preluat şi prerogativele de director, după plecarea lui Victor Lazarciuc. Petrişor Albu este absolvent de Drept şi are master în Management Sportiv.
Alţi doi concurenţi de sex masculin vin din lumea fotbalului, Bogdan Pâncu, directorul CSJ ?tiinţa U Craiova, şi Horaţiu Stănescu, fost preşedinte la cluburi din liga a doua şi a treia.
Bogdan Pâncu este directorul Centrului de Copii şi Juniori CSJ Ştiinţa “U” Craiova din 2006. Este absolvent al Facultăţii de Drept şi a avut mereu legătură cu fotbalul. A fost junior la Universitatea Craiova, coleg de generaţie cu Marius Sava, Marius Iordache, Tibi Lung sau Bogdan Vrăjitoarea, apoi a evoluat în campionatul judeţean. Din luna august a anului trecut, Bogdan Pâncu mai deţine o funcţie, pe lângă cea de manager la CSJ ?tiinţa “U” Craiova. El a fost ales vicepreşedintele AJF Dolj, candidând pentru acest post chiar cu unul dintre viitorii săi contracandidaţi la şefia SCM Craiova, Horaţiu Stănescu.
Ion Cismaru şi Alexandra Popescu, nume surpriză
Fost ofiţer superior în cadrul Armatei, Stănescu a condus în trecut Clubul Sportiv Armata Craiova, club cu mai multe secţii de sport. Apoi, la fotbal, s-a ocupat de conducerea cluburilor Internaţional Curtea de Argeş (Liga a II-a), Triumf Bârca, Podari şi ACSVM Craiova (toate din liga a treia).
Candidatura lui Ion Cismaru reprezintă o primă surpriză, acesta pregătind, în urmă cu mai mulţi ani, echipa feminină de volei.
O altă surpriză este candidatura tinerei Alexandra Popescu, o fostă voleibalistă.
Alexandra Tomina Popescu, o tânără în vârstă de 23 de ani, care provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Adrian Popescu, este fostul căpitan al echipei de fotbal Universitatea Craiova din anii ‘90, atunci când oltenii realizau ultimul event, iar mama sa, Nicoleta, este fostă jucătoare de volei.
Şi Alexandra a practicat voleiul timp de opt ani la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“, apoi a urmat Facultatea de Drept. În prezent, este masterandă tot la Drept, dar şi studentă în anul doi la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport. Tânăra a studiat un an în Franţa, cu bursă Erasmus.
Cine va fi admis, după proba scrisă, va trebui să treacă şi de interviu.