Amenzi de aproape 9.000 lei, dintr-un foc

Redactia
Poliţiştii craioveni de la Rutieră au desfăşurat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere şi creşterea siguranţei traficului rutier.
Reclame
Astfel, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au acţionat, împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român, pe principalele artere rutiere din muncipiu, urmărindu-se verificarea stării tehnice a autovehiculelor, dacă acestea sunt echipate corespunzător sezonului rece, precum şi conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care nu adoptă o  conduită preventivă în condus.
Poliţiştii au dat 67 de amenzi, în urma acţiunii de ieri. 
 
În cadrul acţiunii desfăşurate de poliţiştii rutieri au fost verificate în trafic peste 180 autovehicule, astfel fiind constatate şi aplicate 67 sancţiuni contravenţionale de peste 8.900 lei, dintre care 25 amenzi au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice. De asemenea, au fost aplicate 6 amenzi şoferilor care nu şi-au echipat vehiculele cu anvelope specifice sezonului rece.10 certificate de înmatriculare au fost retrase, iar 2 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării. În cadrul acţiunii a fost depistat un tânăr de 22 de ani, din Bucovăţ, Dolj în timp ce conducea, pe b-dul Ştirbei Vodă, un autoturism fără a avea montate anvelope de iarnă. Acesta a fost sancţionat cu amendă de 887 lei, iar ca măsură complementară i s-a retras şi certificatul de înamtriculare.
Au transmis reprezentanţii IPJ Dolj
Reclame
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol