Acordul stand-by, în stand-by

Redactia
Discuţiile dintre Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) sunt în stand-by. Executivul de la Bucureşti nu a ajuns la un acord cu FMI şi CE în actuala misiune de evaluare a acordului stand-by.  Asta pentru că, potrivit premierului Victor Ponta, cele două instituţii au cerut creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri începând cu luna aprilie, dar şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.
Reclame
 
România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent, iar scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare, scrie gândul.info.
 
În ceea ce priveşte discuţiile din această vizită au rămas pe agendă două puncte asupra cărora nu avem un acord şi vreau să le precizez pentru că sunt măsuri structurale: în primul rând continuarea agendei de liberalizare a preţurilor la gaze, care înseamnă creşterea preţului la gaze. Solicitarea delegaţiei se referea la o creştere abruptă din aprilie de la 53,3 lei/Mwatt la 62 de lei, o creştere pe care noi o considerăm nesustenabilă. Al doilea punct asupra căruia nu ne-am înţeles se referă la viitorul industriei producătoare de energie pe cărbune, Hunedoara şi Oltenia. Solicitarea era a unor restructurări masive şi radicale care din punctul nostru de vedere nu salvează industria, ci practic îi trimit într-o spirală care în câţiva ani duce la distrugerea acestui sector. În aprilie şi apoi în iunie tragem linie şi vom vedea ce am realizat. Ca să semnăm, azi, o scrisoare trebuia să creştem preţul gazului şi să băgăm CE Hunedoara şi CE Oltenia, să mă exprim elegant, în restructurări. Acordul este în vigoare, dar n-am semnat scrisoarea.
A declarat între altele premierul Victor Ponta
Reclame
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol