Au fost aduse hidrobiciclete la Plaja Olt

Redactia

Sfârşitul săptămânii trecute a însemnat inaugurarea unei noi facilităţi, o nouă modalitate de distracţie, la Plaja Olt, plimbări cu hidrobicicleta pe râul Olt.
În acest prim transport au fost aduse 6 hidrobiciclete, în cel de-al doilea transport fiind livrate alte 4 bucăţi. Taxa pentru o jumătate de oră este de cinci lei, iar pentru o oră, opt lei.
Edilul Minel Prina a invitat slătinenii să se plimbe pe râul Olt cu hidrobicicleta.

La Plaja Olt au mai fost aduse şi două ski-jet-uri, dar momentan nu pot fi închiriate deoarece sunt folosite de salariaţi pentru buna desfăşurare a activităţii. Pentru a creşte capacitatea de relaxare a slătinenilor, Primăria a mai achiziţionat încă 50 de umbreluţe. Pe Plaja Olt sunt disponibile 200 de şezlonguri, cu măsuţele aferente şi foarte multe locuri pentru a face plajă.

Edilul Minel Prina speră ca până la începutul anului 2015 Clubul Nautic şi de Agrement Plaja Olt să fie gata cu toate facilităţile propuse. Având în vedere curenţii foarte puternici ai râului Olt, pentru a se evita tragediile, administratorii Plajei Olt şi Primăria au hotărât câteva măsuri de siguranţă: toţi benficiarii vor purta veste de salvare, iar minorii se pot urca în hidrobiciclete doar însoţiţi de un adult.

Sunt anumite condiţii de respectat pentru o plimbare, copii sub 14 ani să fie însoţiţi de un adult, iar toţi beneficiarii vor purta veste de salvare.
Minel Prina-primar Slatina

Clubul Nautic Plaja Olt este unic în zona Olteniei, având în vedere multitudinea de sporturi care se vor practica. Este construit şi finanţat printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de 22 de milioane de euro. Din valoarea totală de 34.264.953 lei, cofinanţarea Primăriei Slatina este de 9.383.03 lei. La finalizarea proiectului Clubul Nautic şi de Agrement Plaja Olt slătinenii, şi nu numai, vor avea parte de caiac-canoe, hidrobiciclete, bărci cu motor, tirul cu arcul, minigolf, fitness, spa, fotbal şi tenis.

Iubitori de hidrobiciclete, de caiac canoe, de bărci cu motor sau iubitori ai tirului cu arcul, de minigolf, de fitness, de spa, de fotbal, de tenis, vor putea să vină aici pentru că vor avea ce să facă şi, mai ales, unde să facă.
Minel Prina-edil Slatina

Biletul de intrare este de 15 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii, în acest cost fiind inclus şezlongul ( cu măsuţa aferentă ) şi umbrela.
Weekendul trecut, slătinenii s-au putut distra în voie fiindcă au fost organizate concursuri cu premii-surpriză, concursuri atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici. Ca în fiecare weekend, vor exista DJ care vor întreţine atmosfera.

Distribuie acest articol