În periplul pe care îl efectuează pentru a descoperi fostele obiective turistice ale Craiovei, clădiri, conace, cei de la comunitatea online “Monumente Pierdute”, în frunte cu Dragoş Andreescu, au ajuns pe strada Caracal nr. 32 unde se găseşte casa care a aparţinut socrilor lui Amza Pellea, a familiei Policrat. Marele actor oltean, născut la Băileşti, judeţul Dolj, a fost căsătorit din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat.
Pe casă este inscripţionată o placă comemorativă pe care scrie că a locuit Amza Pellea, însă informaţia este dezminţită de către un membru al comunităţii Monumente Pierdute.
Placa este pusă pe clădire la iniţiativa unui fost secretar literar al Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, fiindcă aceasta a fost dorinţa sa, dar locuinţa nu i-a aparţinut lui Amza Pellea.
Nici nu s-a născut şi nici nu a locuit acolo, a fost casa socrilor săi, familia Policrat. Ştiu că a locuit în blocul de vizavi de Teatru fiindcă acolo a locuit şi bunica mea, de când s-a construit blocul şi până a murit, în 2006. Eu am şi copilărit acolo, ştiu cam toate numele mari care aveau apartamente acolo, ori de serviciu, era blocul universitarilor, al sportivilor, de-a lungul timpului au mai locuit acolo Marin Sorescu, I. D. Sârbu, profesorul Piru, Ilie Balaci şi alte vedete ale urbei. Este fostul bloc « Lumea Copiilor» pe A.I Cuza nr.9, este o alee cu mai multe terase. Blocul acesta este printre primele blocuri construite în Craiova de comunişti, dacă le luăm gradual pe ani. Blocul acesta a înglobat în mijloc o casă, casa lui Popescu Găzaru. Cel care a pus placa acolo pe strada Caracal era un tip, secretar la teatru, Alexandru Firescu şi era un tip mai fantezist, a avut el ambiţia să pună mai multe plăci în Craiova printre care şi aceasta a lui Amza Pellea. Am vorbit cu domnul Gabriel Bratu, are 80 ani, este caricaturist, care mi-a spus toată povestea şi pare plauzibil, având în vedere timpul, fiindcă atunci când a locuit în blocul Lumea Copiilor nu avea cum să locuiască şi acolo. Domnul Gabriel Bratu era în grupul intelectualilor din Craiova, a avut diferite funcţii, a fost directorul Casei Populare, director la Scrisul Românesc.
Spune unul dintre colaboratorii paginii de facebook “Monumente Pierdute”
Amza Pellea a fost un actor român de teatru şi film. A fost creatorul şi interpretul personajului Nea Mărin. A absolvit cursurile Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. A fost profesor la IATC.
Între 22 martie 1973 şi 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Naţional Craiova.
La Băileşti, în oraşul natal, există Casa Memorială Amza Pellea inaugurată în luna august a anului 2008, când s-au comemorat 25 de ani de la moartea actorului. În fiecare încăpere sunt fotografii, tablouri, diplome si obiecte care amintesc de cel care a interpretat rolul lui Nea Marin, marele maestru Amza Pellea. Muzeul este folosit în special ca loc de pelerinaj pentru oamenii care ajung la Băileşti si ca decor pentru fotografiile de la nunţi. Muzeul a fost ridicat la iniţiativa primarului din Băileşti, Costel Pistriţu, cu sprijinul localnicilor.