sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A născut în condiţii suspecte un «copil din flori»

O femeie a născut ca-n evul mediu acasă într-o căpiţă de paie, fătul fiind mort. Anchetatorii aşteptă rezultatul necropsiei ca să afle dacă cel adus pe lume în astfel de condiţii fusese viu sau nu. În funcţie de concluzia medicului legist mama respectivă, o femeie din Dârvari-Mehedinţi ar putea fi acuzată de pruncucidere. Potrivit anchetatorilor miercuri dimineaţa, asistenta socială de la Primăria Dârvari–Mehedinţi i-a anunţat pe poliţişti că o tânără în vârstă de 28 de ani a născut, iar bebeluşul este mort. Mariana Brânduşoiu  a născut în curtea casei, într-o căpiţă de paie, după care a înfăşurat fătul într-un prosop şi l-a dus într-una dintre camerele locuinţei. Anchetatorii spun că femeia are probleme de sănătate, astfel că declaraţiile sale nu pot fi luate în considerare întrucât nu are discernământ.

Am depistat o gravidă, am monitorizat-o, nefiind asigurată, nu putea să meargă la medicul de familie, am discutat cu ea, am sfătuit-o. Nu ştia cine este tatăl copilului, nu am putut să comunic absolut deloc cu ea. În dimineaţa respectivă am aflat că a născut. Am mers la domiciliu, am văzut fătul mort şi am anunţat Poliţia.
A declarat asistenta socială din Dârvari

Nici vecinii sau familia nu au putu să afle cine este tatăl copilului şi nici în ce condiţii a născut copilul. Din calculele asistentei sociale, bebeluşul ar fi fost născut prematur, după şapte luni. Datele nu pot fi însă luate în calcul întrucât mama este singura care ar putea şti când a rămas însărcinată, dar aceasta nu poate comunica.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am fost anunţaţi că o persoană de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Dârvari a născut la domiciliul său, iar fătul este mort. Ne-am deplasat la faţa locului şi facem cercetări sub îndrumarea Parchetului pentru a stabili în ce condiţii a survenit decesul fătului.
A declarat inspector principal Titu Baroiu din cadrul Poliţiei Cujmir

Examenul medico-legal este singurul care poate stabili dacă bebluşul s-a născut viu sau mort. Tânăra care a fost internată în spital se află la a patra sarcină, primii trei copii fiind daţi în grija statului, imediat după naştere.

Copilul s-a născut mort

Surse demne de încredere ne-au dezvăluit ieri în premieră că în urma rezultatului necropsiei s-a stabilit  că fătul  adus pe lume în căpiţa de paie de către tânăra din Dârvari-Mehedinţi a fost născut mort. În aceste condiţii Mariana Brânduşoiu scapă de acuzaţiile de pruncucidere care planau asupra sa, însă nu scapă de consiliere psihologică şi internare la un spital de specialitate întrucât suferă de afecţiuni psihice grave. Căci  în pofida acestor probleme  de sănătate  vizibile de care ştia toată comunitatea, tânăra n-a beneficiat niciodată  de un tratament de specialitate, familia ei dând vina pe lipsa posibilităţilor  financiare. 

Politica