miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A scris o nouă carte

După  o pauză de trei ani, cunoscutul scriitor şi publicist Sorin Delaskela se prezintă în faţa cititorilor săi cu o nouă carte, numită ,,Despre retragere şi simplificare”. Este o carte în care regăsim aceeaşi densă problematică existenţială din volumele anterioare, pătrunzătoare reflecţii morale, abilitate speculativă, personaje interesante, construite cu măiestrie.

Cartea se adresează celor care mai iubesc literatura pentru că într-adevăr dacă stăm bine să ne gândim pare inactuală. La ce mai este bună literatura astăzi, cartea, scrisul?  Ei bine, este o formă de a ne salva din iureşul ăsta cotidian, este o formă de a ne păstra aproape de valori, de principiile care ar trebui să ne călăuzească. Mi-am invitat prietenii cei mai apropiaţi şi am dorit prin acest lucru să dau un semnal de întoarcere la lucrurile vechi, simple, adică librăria, cartea, prietenia şi cafeaua, sunt lucrurile care rămân până la urmă dincolo de tot ceea ce ne dispersează sau ne înstrăinează la un moment dat.
A declarat scriitorul Sorin Delaskela

“Cred că oamenii, mulţi dintre ei, au o natură florală, de bulbi care se deschid în lumina potrivită a soarelui sau stau aşa, închişi, cu petalele strânse în jurul miezului lor fragil”, “Lumea pierdută şi mereu regăsită a copilăriei e cel mai frumos şi straniu dintre visele acestei vieţi”. Acestea sunt doar câteva dintre  pasajele din cartea lui Sorin Delaskela, un autor cu talent şi cu apetit pentru idei, pentru filosofie. La evenimentul exclusivist au fost prezenţi cei mai apropiaţi prieteni ai autorului, scriitoarea Ileana Roman, cea care a avut încredere în talentul său scriitoricesc, dar şi reputatul profesor de limba şi literatura română Viorica Stăvaru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mă bucur foarte mult că această nouă carte a prietenului nostru Sorin Delaskela primeşte iată şi botezul prieteniei şi botezul tuturor celor care suntem aici. Este o carte care se înscrie în ceea ce noi ştim că se înscriu de obicei cărţile lui Sorin, cărţi confesive, literatură reflexivă, literatură care mizează pe exerciţiul autoscopiei, dar şi literatură care se răsfrânge spre ceilalţi când tandru, când critic, când compasiv, când satiric, se plimbă pe palete largi, dar se regăseşte fireşte în aceeaşi structură a omului, care cu aceeaşi patimă şi exigenţă cu care se observă pe sine ne observă şi pe noi toţi cei din jur. Este o carte care nu ne iartă nici pe noi, nu se iartă nici pe sine.
A spus profesorul Viorica Stăvaru

Sorin Delaskela a  debutat în 1995 cu volumul ,,Animalul confesiv”, după care urmează trei volume de eseistică: “Despre tăcerile lui Dumnezeu”, “Somnul literei”, “Mic jurnal împotriva maturităţii”. În anul 2007 debutează ca romancier cu romanul “Abisex”, iar în anul 2010 este publicat volumul de proze ,, Noaptea pisicilor lungi”.Tânărul scriitor s-a născut pe 24 septembrie 1968 în Drobeta Turnu-Severin. Este licenţiat în filosofie şi sociologie şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Politica