joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei ani cu suspendare

Comisarul Mircea Daniel Marin, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 7 ani pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Mircea Daniel Marin a fost prins în flagrant de ofiţerii anticorupţie craioveni cu o unitate de calculator primită drept şpagă, a fost reţinut pe 11 martie 2013 şi în aprilie a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova. A făcut recurs, respins, ca nefondat, marţi, 7 ianuarie a.c. de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la serviciul său, sentinţa nu mai are niciun efect, pentru că, pe 31 martie 2013 raporturile sale de muncă cu IPJ Dolj au încetat.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat, marţi, 7 ianuarie a.c. sentinţa definitivă în cazul comisarului şpăgar Mircea Daniel Marin de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (BAESP) din cadrul IPJ Dolj. Instanţa Supremă a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei pronunţate pe fond de Curtea de Apel Craiova prin care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Marin Mircea Daniel împotriva sentinţei penale nr.103 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Penală si pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu pâna la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitiva. Pronunţată, în sedinţă publică, azi 07 ianuarie 2014.
Se arată în încheierea de şedinţă a ÎCCJ

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comisarul Mircea Daniel Marin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (BAESP) de la IPJ Dolj, a fost reţinut pe 11 martie 2013 pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant de lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj cu o unitate de calculator în braţe pe care o primise drept şpagă. Potrivit comunicatului remis de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova, care au coordonat cercetările în dosar, „în cursul lunii februarie 2013, inculpatul Marin Mircea Daniel a pretins de la un denunţător o unitate centrală de calculator, în valoare de 2.500 lei, pentru ca în schimb să propună o soluţie favorabilă în dosarul penal în care îl cercetează pe denunţător pentru o infracţiune la legea armelor şi muniţiilor şi pentru a interveni la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, astfel încât, în respectivul dosar, să se aplice o sancţiune administrativă şi să se dispună restituirea armei către denunţător”.

Comisarul Marin a fost prezentat magistraţilor Curţii de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă pe 12 martie 2013. Bărbatul n-a stat prea mult după gratii însă, pentru că a făcut recurs, pe 19 martie ÎCCJ înlocuindu-i arestarea preventivă cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Craiova, l-au trimis în judecată pe bărbat, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, dosarul fiind judecat la Curtea de Apel Craiova. Mircea Daniel Marin a recunoscut în faţa magistraţilor comiterea faptelor şi a cerut să fie judecat în baza prevederilor vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că, pe 24 aprilie 2013, comisarul a fost găsit vinovat de ambele fapte, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită şi la 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, pedepsele fiind contopite în cea mai mare, respectiv 3 ani de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Mircea Daniel Marin, pe durata termenului de încercare de 7 ani.

În această perioadă bărbatul este obligat să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte la judecătorul desemnat cu supravegherea de la Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Instanţa a luat act că unitatea de calculator, în valoare de 2462,71 lei a fost restituită martorului denunţător şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 5.100 lei. Încă de la momentul trimiterii în judecată, mai exact din data de 31 martie 2013, comisarul Marin a demisionat din cadrul IPJ Dolj, după cum au precizat reprezentanţii unităţii.

Politica