Săptămâna trecută, la Bucureşti, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Naţional. În cadrul ei s-a stabilit că PSD-ul va merge la alegerile europarlamentare în alianţă cu...
Partidul Identitatea Românească din Italia este nemulţumit de intenţia guvernului român de a modifica legea electorală. Reprezentanţii acestui partid au trimis o scrisoare deschisă autorităţilor române...
Pedeliştii s-au întrunit sâmbătă la Bucureşti în Colegiul Director Naţional şi şi-au stabilit ţintele pentru alegerile din acest an: al doilea partid la europarlamentare, primul de...
Deputatul Florin Iordache, originar din Caracal, a fost ales vicepreşedinte al Grupului Socialist al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Trebuie menţionat că deputatul Florin Iordache este...
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie. Prin aceasta, statelor membrei li se cere să nu discrimineze muncitorii. Nu ceri să se limiteze dreptul...
În scop mai mult sau mai puţin electoral, Organizaţia Femeilor Social-Democrate Craiova a demarat un proiect care să vină în sprijinul mamelor unor copii cu deficienţe....
Traian Băsescu: Acţiunile represive şi provocatoare împotriva cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor care doresc să studieze în limba română sunt inacceptabile şi trădează încălcarea consistentă a...
Liderii USL au susţinut, ieri, o conferinţă de presă comună. În cadrul acesteia, au anunţat că Uniunea merge înainte. Premierul Victor Ponta a afirmat în mai...