De câteva zile, judeţul Dolj este afectat de ceaţă. Din această cauză mai multe curse aeriene de pe Aeroportul din Craiova au fost anulate. Pe de...
Furturile de fier dau în continuare bătăi de cap oamenilor legii şi păgubiţilor. În goana după bani hoţii nici nu mai ţin cont de ce distrug....
Subofiţerul Eugen Florea, felcerul celebrului doctor cu grad de comisar-şef Ion Diaconu, s-a îmbătat rău în ziua de Sfântul Ion, ziua şefului său. Şi pentru că...
În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene şi agenţi ai Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat...
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin l-au depistat pe L.C., de 35 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea...
In ultimul an, din aproape 13.500 de societăţi de la nivelul judeţului Dolj, doar 3.000 au avut o creştere a numărului contractelor individuale, iar alte aproape...
Începând cu data de 15 ianuarie 2014 se va lansa o nouă schemă de minimis pentru IMM-uri. Ministerul Economiei prin programul de finanţare coordonat de OTIMMC...
Autorităţile estimaseră că, în primul an de existenţă, podul Calafat-Vidin, denumit şi ‘Noua Europă’, va fi traversat de 415.000 de vehicule. Estimarea pare să fie depăşită,...
A scăzut numărul virozelor respiratorii. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică(DSP) Dolj, “în săptămâna 52/2013, s-au înregistrat 573 cazuri de IACRS, 312 cazuri de pneumopatii acute şi...
Aşteptat cu mare interes şi speranţă de cei peste 3500 de spectatori, meciul cu israelienii de l a Galil Gilboa a fost un spectacol sportiv destul...
Pe 11 noiembrie 2013, mijlocaşul Balaure debuta, la 17 ani şi 9 luni, în Liga I, în meciul Poli Timişoara – Oţelul Galaţi (1-0). Ieri, tânărul...
Eric nu pleacă cu gânduri negre din România, dar regretă că nu şi-a trecut în palmares minute pentru o echipă titrată din fotbalul autohton. Ieri, deoarece...
Arbitrajul este o meserie care îmbină atât plăcutul cât şi utilul. Tinerii care sunt îmbolnăviţi la sânge de “microbul” numit fotbal, dar nu au avut până...
Pe Fetiţa am găsit-o luni seara în Malu Mare, în zona staţiei de gaz. Rătăcea pe şosea buimăcită, probabil şi de la ceaţă. Zgribulită de frig...
Vecine de serie şi de judeţ în Liga a III-a, ACSV Municipal Craiova şi CS Podari se vor reapuca de antrenamente pe 13, respectiv 15 ianuarie....
În viitorul apropiat, terenuri-le care aparţin de comune aflate la o distanţă mai mică de 20 de kilometri de graniţa României ar putea fi cumpărate numai...
Antrenorul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, s-a întors azi-noapte în România. Nu la Craiova, aşa cum ar fi trebuit, ci la Bucureşti. Din cauza ceţii, pe aeroportul...
Fostul director al Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Craiova, concediat de primarul Olguţa Vasilescu şi-a recâştigat postul în instanţă. Ediţie Specială a prezentat luni, 5 ianuarie,...
Începând cu data de 1 ianuarie 2014 programul de la ghişeul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar din Craiova s-a modificat după cum urmează: LUNI 08.30...
Sfârşitul anului reprezintă un motiv de sărbătoare pentru întreaga lume. Ultima zi din an este aşteptată şi cinstită de fiecare în parte după posibilităţi. Fie că...