Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează luni, 16 ianuarie 2017, de la ora 17.00, în Salonul Medieval al instituției, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveștile...
Staff-ul tehnic s-a întărit de la începutul acestei săptămâni prin aducerea unui nou antrenor secund. În ajutorul lui Gigi Mulţescu a venit la Craiova tehnicianul Marin...
Cursurile au fost reluate în Dolj, începând de astăzi, 11 ianuarie, după ce, timp de două zile, acestea au fost suspendate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile....
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a decis să prelungească programul de lucru la Ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier, având în vedere aglomeraţia din...
Judecătorii Curţii de Apel Craiova au amânat, din nou, soluţionarea apelului craioveanului Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, care în vara anului trecut a provocat...
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie au identificat suspecţi de furt într-o cauză privind un furt din locuinţă. Este vorba despre Gabriel L,...
22 de persoane fără adăpost au fost duse, în ultimele nopți, la Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost „Sf. Vasile” din Craiova, realizându-se și...
Aseară, în jurul orei 18:00, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale a fost depistat și condus pentru audieri P.Constantin,...
Avand in vedere aglomeratia din ultimele zile de la Ghiseul de eliberare a certificatelor de cazier, incepand de astazi, comanda Inspectoratului a dispus ca masura PRELUNGIREA...
Doi minori au fost depistați, ieri, în timp de conduceau pe străzile din Craiova, fără a deține permis pentru nici o categorie de autovehicule. Celor doi...
Ieri, 9 ianuarie , poliţişti din cadrul Poliției municipiului Calafat, în baza datelor și informațiilor deținute, l-au depistat pe C.DAN, 24 de ani, din localitate, pe...
Si astazi cele 36 de filtre auto, formate din politisti de la formatiunile de ordine publica si politie rutiera, instituit la nivelul judetului Dolj este...
Luni, 09 ianuarie , a avut loc un moment încărcat de emoţie pentru generalul de brigadă în retragere Titu Stoicheci, prilejuit de împlinirea venerabilei vârste de...
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova anunță redeschiderea Cercului de Pictură „Junior Art”, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Cursurile de...
Polițiștii doljeni, în baza dispoziției transmise de comanda Inspectoratului, au urmărit, pe lângă celelalte activități desfășurate în această perioadă, și identificarea persoanelor fără adăpost și a...
Unul dintre cei mai îndrăgiţi baschetbalişti ai Craiovei, de către suporteri, va reveni pe meleagurile olteneşti… din această iarnă. După ce a părăsit formaţia din Bănie...
Poliția Locală Craiova a transmis persoanelor responsabile de pe raza municipiului Craiova notificări privind curățarea trotuarelor, dar și a sloiurilor de gheață. Cei care nu se...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de ger, valabilă în 36 de județe și în Municipiul București, precum și o...
La sfârşitul săptămânii trecute s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova apelul declarat de Lili Maria Schutz, fostă preşedintă la OFSD Dolj şi fost consilier judeţean, împotriva sentinței prin...
Persoanele care nu au promovat concursul de directori organizat de Ministerul Educaţiei, în toamna anului trecut, dar au ocupat anterior funcţiile respective, pot fi numite pe...