România a exportat produse alimentare și animale vii, în primul trimestru al acestui an, în valoare de 902,5 milioane euro (4,027 milioane lei) și au fost cu...
Preţul petrolului își continuă declinul de săptămâna trecută, cel mai mare după luna martie, investitorii analizează perspectiva creşterii exporturilor de ţiţei ale Iranului pe o piaţă suprasaturată, în aşteptarea...
Românii preferă Volkswagen-ul second-hand. În primul semestru din 2015 au fost înmatriculate peste 112.000 de autoturisme second-hand, cu 14% mai mult față de anul preceden. dinre acestea mai...
O companie chineză de petrochimie ar vrea să cumpere combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea și să exploateze în România țiței. Reprezentanţii companiei se vor întâlni săptămâna...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) efectuează controale tematice la toate băncile care au în portofolii credite în franci elvețieni, dar și la celelalte instituții financiare implicate în...
De mâine intră în vigoare legea care elimina impozitarea bacșișului, publicată luni în Monitorul Oficial. Actul normativ elimină, de asemenea, și reglementările care obligau angajații să înscrie banii pe care...
Rezultatul referendumului din Grecia are repercursiuni și asupra României. Leul a suferit o lovitură pe piața interbancară, în această dimineață. Moneda națională s-a depreciat cu 0,50% comparativ cu cotația de...
Situaţia din Grecia se simte şi în România. BCR a suspendat operaţiunile de schimb valutar care erau făcute prin serviciul de internet banking. BCR explică: tranzacţiile se vor face...
Debitorii craioveni care au datorii în franci au primit o soluție favorabilă din partea Judecătoriei Craiova, la un proces contra Volksbank. Soluţia prevede îngheţarea cursului de schimb...
Salariul de bază minim brut pe ţară creşte, mâine, de la 975 de lei la 1.050 de lei. De această majorare vor beneficia aproape 1,5 milioane de salariaţi,...
La extragerea de astăzi a Loteriei Bonurilor Fiscale, au ieșit câștigatoare bonurile din data de 23 mai, cu o valoare de 135 lei Duminică are...
Parlamentul a votat, astăzi, noul Cod Fiscal. Cu 306 voturi pentru, deputații au votat TVA-ul de 19%, începând cu 1 ianuarie 2016. Nu există un calcul de impact...
Este legală sau nu ? Este corectă sau nu ? Întrebări la care ar trebui să răspundă începând de la jurişti până la politicieni. Însă nu...
România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul şi Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, potrivit unor date furnizate de institutul de...
Banca Naționala a afișat astăzi un curs de 4,4894 lei/euro, asta înseamnă o scadere de 0,21% pentru moneda națională comparativ cu ședința precedentă. De la începutul lunii iunie, leul...
După intrarea în insolvenţă a RAAN, planul de realizare a unei termocentrale, care să asigure agentul termic pentru populaţia din Drobeta-Turnu Severin, a fost scos...
Fornetti România s-a reorganizat şi a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de creditori, bănci şi parteneri. În următoarele opt săptămâni administratorii judiciari vor propune închiderea procedurii, a...
Contribuabilii, persoane fizice şi juridice, ar putea fi scutiţi de plata majorărilor de întârziere către bugetul local, dacă va fi aprobat de consilierii locali un proiect...
Unul dintre cei mai mari producători, la nivel mondial, de țevi mecanice destinate industriilor auto, hidraulice sau construcții, concernul rus TMK, a inaugurat la începutul acestei...
Moneda naţională a început să scadă după ora 13. Euro a ajuns la 4,46 lei. Evoluția monedei românești este în discordanță cu cea a zonei, semn...