marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Personalitățile Slatinei, premiate la Gala Superlativelor

În cadrul evenimentelor organizate de Primăria Slatina cu ocazia sărbătoririi a 655 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, s-a regăsit și Gala Superlativelor. Astfel, luni seară, într-un format deosebit, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, au fost acordate distincţiile de cetăţeni de oameni, au fost premiate persoanlităţile anului în medicină, cultură şi sport, fiind acordate diplome de merit şi reprezentanţilor principalelor instituţii din judeţ.

Consiliul Judeţean (CJ) Olt a fost premiat, iar președintele instituției, Marius Oprescu a luat cuvântul.

„Este un moment special. 655 de ani de atestare documentară a Slatinei înseamnă mult pentru noi, înseamnă mult pentru slătineni. Nu pot decât să le urez la mulţi ani şi să trăiască într-un oraş mai bun, mai prosper, mai bogat, mai dezvoltat. Aşa cum a demonstrat administraţia publică slătineană de-a lungul anilor, ştiu să aibă deschidere către mediul de afaceri şi iată că platforma industrială a Slatinei, nu numai că am păstrat ce am avut ca moştenire, dar am şi reuşit să dezvoltăm, aducând noi firme care au creat locuri de muncă şi au adus plus valoarea în Slatina”, a declarat preşedintele CJ Olt, potrivit gzetanoua.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Titul de cetăţean de onoare a fost acordat medicului Mircea Şerbu şi profesorului Dumitru Nica. Premiile au fost decernate de primarul Emil Moţ.

Doctorul Mircea Şerbu a primit titlul de cetăţean de onoare pentru implicarea în viața comunității locale, pentru implicarea în organizarea de activități culturale încă din anii 1970, cu invitați de marcă precum Marin Sorescu sau pictorul Sabin Bălașa.

El este deținătorul unei biblioteci unice de carte veche și numismatică, colecționar de facturi originale de comerț (deține peste 1.000 de facturi din anul 1900 până în prezent), fiind şi posesorul unei colecții de fotografie document privind istoria municipiului Slatina.

În cadrul manifestării, municipalitatea a premiat şi personalitățile anului în mai multe domenii – medicină, sport, cultură sau economie.

Astfel, medicul Renică Diaconescu a fost desemnat personalitatea anului în medicină pentru Premiul GOLD acordat de către Organizația europeana STROKE, pentru modul cum a tratat pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale.

„Iubesc să fiu slătinean. Este locul în care trăiesc de foarte mulţi ani, iubesc Spitalul Slatina, iubesc pacienţii judeţului Olt. Dacă acest premiu este ca urmare a recunoaşterii internaţionale, consider că sunt doar reprezentantul echipei de neurologi a Spitalului Judeţean Slatina. Dacă se referă în general la activitatea mea, atunci mulţumesc şi sunt onorat. Ca să faci medicină de succes îţi trebuie trei lucruri: să te pregăteşti continuu, să fii la curent cu noutăţile de diagnostic şi trament, să ai empatie faţă de pacient şi să îţi cunoşti limitele, să ştii până unde poţi să tratezi tu şi de unde nu mai poţi”, a transmis medicul slătinean.

Arhitectul Sever Mitrache este personalitatea anului în păstrarea identităţii culturale, premiul acordat pentru întreaga activitate arhitecturală din municipiul Slatina: restaurare Casa Fântâneanu, restaurare viitorul sediu al Judecătoriei Slatina și Restaurare Biserica Sf. Treime din str. Lipscani.

Handbalista de la CSM Slatina, Diana Lixăndroiu, a fost desemnată personalitatea anului în sport,  pentru participarea și prestatia, alături de Echipa Națională de handbal feminin, la Campionatul European desfășurat în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de grupul Ad Libitium, despre care a vorbit chiar edilul orașului.

„În fiecare an au fost oameni de excepţie. Încercăm să premiem cât mai mulţi oameni care fac lucruri extraordinare pentru oraşul nostru. După cum aţi văzut, anul acesta, am încheiat cu o noutate, cu o formaţie de excepţei, Ad Libitum Voices, care la finalul acestei gale deosebite, după ce am premiat aceste personalităţi, ne-am bucurat de un real moment de fericire, de muzică bună, de muzică veche, care a căzut pe sufletul meu şi pe sufletul tuturor din sală”, a declarat primarul Emil Moţ, potrivit sursei.

sursa foto: gazetanoua.ro.

Politica