PNL nu se bazează pe PSD la viitoarele alegeri. Asta spune premierul Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal. Intr-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a precizat că partidul pe care îl conduce are de înfruntat trei mari provocări.”Prima provocare ține de gestionarea crizei și schimbările unui mediu internațional marcat de incertitudine. PNL a înțeles să-și asume în acest context internațional complicat un comportament care să fie responsabil, în interesul românilor și al României. A doua mare provocare ține de felul în care vedem noi viitorul și soluțiile pentru acest viitor. PNL are datoria să definească pe termen mediu și lung modul în care trebuie să arate România, să identifice restanțele economice, politice și instituționale la peste 30 de ani de la Revoluție, respectiv ce obiective ne propunem pentru a le depăși.A treia provocare ne privește pe noi înșine. Ca să schimbăm societatea trebuie să ne schimbăm pe noi, ca partid și ca mod de funcționare. Avem nevoie de acest proces de reflecție și introspecție pentru a vedea dacă putem oferi un model de practici politice sau, dimpotrivă, oferim contra-modele de conduită.” – Nicolae CiucăEl a continuat susținând că partidul trebuie să se adapteze la schimbare și să nu se bazeze pe alții.”La viitoarele alegeri vom sta pe picioarele noastre! Nu ne vom baza pe alții, nici pe partenerii de guvernare. Succesul depinde numai de noi, în sensul că trebuie să înțelegem ce avem de făcut, să ne adaptăm la schimbare din mers, să venim cu idei noi, inclusiv să schimbăm partidul din interior. Prin prezența noastră la guvernare, prin acțiunile pe care le susținem, noi ne adresăm societății românești în ansamblu.Vă invit să priviți cu optimism spre viitor. ”Prin noi înșine” este un crez mai valabil ca oricând!”-Nicolae Ciucă
PNL nu se bazează pe PSD, spune premierul Ciucă


Ultima ora
- Salonul Anual de Artă 2025, eveniment major în Mehedinți 13 decembrie 2025
- Ștefan Hrușcă vine în premieră la Târgul de Crăciun Craiova 13 decembrie 2025
- Tragedie în Gorj: pieton ucis într-un accident violent 13 decembrie 2025
- Protest la Craiova pentru justiție și împotriva corupției 12 decembrie 2025
- Alertă alimentară: Lapte NAN Nestlé retras urgent din magazine 12 decembrie 2025
- Cadouri cool de Crăciun pentru adolescenți 12 decembrie 2025
- Satul oltenesc la Craiova. Tradiții de iarnă 12 decembrie 2025
- Premieră medicală la Spitalul Craiova: Procedură fără tăieturi pentru o boală rară a esofagului 12 decembrie 2025
- Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de Ministerul Educației și Cercetării 12 decembrie 2025
- Polițist din Dolj, reținut pentru luare de mită: „Ierta” vitezomanii în schimbul banilor 12 decembrie 2025






