marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cântărirea deșeurilor, primul pas în gestionarea eficientă a procesului de salubrizare

Un proiect pilot care vizează cântărirea deșeurilor din curtea locuitorilor urmează a fi implementat și susținut de Consiliul Județean Dolj, împreună cu reprezentanți ai firmei de salubrizare din județ.

Proiectul va avea în vedere, momentan, două comune– Ostroveni și Ișalnița, respectiv două orașe – Calafat și Băilești, și are drept scop găsirea celor mai bune soluții de colectare și reciclare a deșeurilor reziduale.

,,Cântărirea deșeurilor la poarta cetățenilor se va concretiza într-un proiect pilot.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi a avut loc întrunirea Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor EcoDolj, în cadrul căreia am stabilit începerea unui program pilot care prevede cântărirea individuală a tuturor tomberoanelor din patru localități. Este vorba de comunele Ostroveni și Ișalnița și de municipiile Calafat și Băilești.

Demersurile pentru punerea în practică a acestui proiect pilot încep în luna martie, iar procedura urmează să fie aplicată chiar din această primăvară. Timp de două luni, în fiecare dintre aceste localități, operatorul de colectare a deșeurilor va face cântărirea cu ajutorul unei mașini dotate cu echipamentul tehnic necesar și, împreună cu reprezentanții autorităților locale, va ține evidența cantităților rezultate pentru fiecare gospodărie în parte și va face raportarea către administrațiile locale și către ADI EcoDolj”, a transmis Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Perioada proiectului pilot va demonstra măsura în care cetățenii au îmbrățișat ideea colectării în vederea reducerii costurilor cu salubrizare, existând posibilitatea de prelungire și extindere către alte localități.

,,Scopul acestui program pilot este acela de a găsi modalitățile cele mai rapide și economice de desfășurare a activității de colectare. În funcție de rezultatele acestui proiect, vom stabili dacă extindem procedura de cântărire individuală a tomberoanelor și în alte localități din județ.

Acesta este unul dintre pașii pe care ni i-am asumat în demersul de a ajuta comunitățile locale să colecteze eficient gunoiul și de a reduce cantitatea de deșeuri reziduale, cu scopul diminuării costurilor totale ale serviciilor de salubrizare”, a completat Cosmin Vasile.

Politica